Sărbătoarea Iei începe astăzi, 20 iunie în ajunul solstiţiului de vară şi se va termina în data de 24 iunie, de Sânziene. Îmbrăcăm planeta în IE şi spunem lumii cea mai frumoasă poveste despre România.
Poți alege unde să petreci Ziua Universală a Iei: în comuna Roșia, în Mediaș, în Bazna, în Rășinari sau în Sibiu. Sunt organizate programe artistice, ateliere de meșteșugărit, olărit. Dacă ai bicicletă, pregătește-te de o experiență culturală și pornește pe drumul vrăjit din pădurea Dumbrava Sibiului. Vei descoperi o comună de un farmec aparte din Mărginimea Sibiului, Rășinari, unde veţi degusta brânzeturi locale.
Vom vorbi despre tradiţii, obiceiuri, ritualuri, diferenţa între ceremonie şi ritual și vom asculta povestea unei vieţi legată de ie. Cei interesați vor afla ce înseamnă ia şi cum o integram în viaţa contemporană, cum te poate schimba ia.
Concertele pregătite în județul Sibiu vor fi susținute de :
Maestrul Grigore Leșe și persanul Amir Heidarhodaee (sâmbătă, 21 iunie, ora 18.00 – Sala Traube – Mediaș), Clinciu Ştefan, Tarnu Ariton, Emilia Muntean, Jeni Banea, Ansamblul Purtata, Aurelian Suciu, Soţii Etves, Ansamblul Rapsodia Târnavelor, Cenaclul Lumină Lină, atelier de meşteşugărit pentru copii, fotografia de grup a sânzienelor în ii (sâmbătă, 21 iunie începând cu ora 16:00 – Grădina de Vară Traube – Mediaș), Florin Chilian ( sâmbătă, 21 iunie, ora18:00- Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiu –Scena de pe lac – Sibiu), Concert Grupul Folk Moto, Vasile Mardare, Ştefania Iacob, Sorin Poclitaru, Adi Bezna (luni, 23 iunie, 18:00 Grădina de Vară Traube – Mediaș), Junii Sibiului, invitaţi: Viorica Telcean, Nelu Albu, Daniel Rosalim, Răzvan Năstasescu, Traian Stoiță și Camelia Cozma Stoiță (Duminică, 22 iunie, orele 11:00 Zilele Vecinătăţii pe B-dul Mihai Viteazu – Muzeul ASTRA vine în cartierul tău îmbrăcat în IE- Sibiu)
Pornim din Roșia, primul sat afiliat ZILEI UNIVERSALE A IEI la prima ediție, în 2013.
Programul zilelor de sărbătoare la Roșia:
Vineri , 20 iunie
Casa de Cultură şi Sport Roşia
17:00 -Expoziţie de ie veche -IA: Identitate şi însemn – scurtă prelegere a părintelui Moga Sergiu -Expoziţie de fotografie
Sâmbătă, 21 iunie
Muzeul Astra Sibiu
14:00 – Mars moto în ie Casa de Cultură şi Sport Roşia
14:00 – Workshop: “Povestea semnelor de pe ie” – cusături 17:00 – Cântec, joc şi voie bună: program artistic oferit de elevii şcolilor de pe Valea Hârtibaciului *Invitaţi: elevii Şcolii Gimnaziale Slimnic
Duminică, 22 iunie
Muzeul Astra Sibiu
14:00 – Paradă maşini vechi Casa de Cultură şi Sport Roşia
14:00 – Workshop: ,,Acasă la români: ia, ulciorul, blidul” – modelaj 17:00 – Cântec, joc şi voie bună: scurt program artistic oferit de grupul vocal din Roşia 18:00 – IA spune povestea ta… şi a ta… şi a ta…
Luni , 23 iunie
Roşia 14:00 – Culegem sânziene Casa de Cultură şi Sport Roşia
17:00 – Workshop: ,,Artistul din tine!” – pictăm şi decorăm ia, împletim cununi, desenăm semne de cusături 20:00 – Aruncăm cununile pe case
Marţi, 24 iunie
Biserica cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul Roşia
10:00 – Slujba de Sânziene Casa de Cultură şi Sport Roşia
12:00 – ,,Ne jucăm româneşte” 14:30 – ,,IA – Mândria ţării”: prelucrări din folclor – program artistic pregătit de elevii ciclului primar şi corul Şcolii Gimnaziale Roşia 15:00 – Parada iilor/ şedinţă foto 16:00 – Program artistic ,,Ceata Junilor”
Ajungem la Mediaș, unde maestrulGrigore Leşe și invitatul său special, artistul iranian Amir Heidarkhodaee vor susține un concert de exceptie la Sala Traube din Mediaș cu ocazia ,,Zilei universale a Iei”, sâmbătă, 21 iunie, de la ora 18.00. Spectacolul este organizat de Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret Mediaș.
Tot la Mediaș avem parte de o adevăratăPledoarie pentru IE. I Love Mediaş,Asociaţia Culturală “Mediaş-Cetate Seculară” şi Bibliothèque Café Afrique dau de ştire organizarea Zilei Universale a Iei la Mediaş. Organizatorii încearcă să fie vrednici şi să ne apropie de nivelul de spiritualitate, de bucurie şi smerenie pe care sărbătorirea unui simbol atât de fragil şi totodată atât de puternic, îl poate aduce în sufletul fiecăruia dintre noi.
Programul zilelor de sărbătoare la Mediaș și Bazna:
Vineri, 20 iunie, 10:00 – Şcoala Naţională de Gaz
Festivitate de încheiere a anului şcolar – profesorii şi elevii poartă ia românească şi veşminte populare.
Sâmbătă, 21 iunie, 16:00 – Grădina de Vară Traube
Clinciu Ştefan, Tarnu Ariton, Emilia Muntean, Jeni Banea, Ansamblul Purtata, Aurelian Suciu, Soţii Etves, Ansamblul Rapsodia Târnavelor, Cenaclul Lumină Lină, atelier de meşteşugărit pentru copii, fotografia de grup a sânzienelor în ii.
Luni, 23 iunie, 18:00 Grădina de Vară Traube Mediaș
Seară de folk
Concert Grupul Folk Motto
“Anii cei mai frumoşi” – Vasile Mardare
“De dorul ochilor căprui” – Ştefania Iacob
“Un zâmbet per/vers” – Sorin Poclitaru
“Cu lupii laolaltă” – Adi Bezna
Încheiem cu o seară minunată, de Sânziene, citind din cartea scrisă de maestrul Grigore Leșe, la Bazna, în Casa Baronului și vom afla cine suntem cu adevărat !
Marţi, 24 iunie, 17:00 – Bazna, Casa Baronului, nr. 244
“Arta pentru tInE” – expoziţie de carte, lectură publică, atelier de artizanat şi alte surprize
La Sibiu vom avea parte de 4 zile de poveste. Vom pedala până la Rășinari pentru a degusta cele mai bune brânzeturi sau ne vom plimba cu Bicicletele Cochete în centrul Sibiului.
Programul zilelor de sărbătoare la Sibiu și Rășinari:
Vineri, 20 iunie
Orele 17:00 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (Poarta 3) – Centrul ASTRA pentru Patrimoniu · IA, Haină de Lumină a Sufletului – Vernisaj și expoziție de fotografie · Fotografii din Arhiva Muzeului ASTRA și Arhiva Muzeului Etnografic al Transilvaniei Orele 18:00 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (Poarta 3) – Centrul ASTRA pentru Patrimoniu · IA, Haină de Lumină a sufletului – Conferință Invitați: Pr. Prof. Constantin Necula, Florin Chilian, Mirela Crețu – cercetător științific, director Muzee Pavilionare; Moderator: Mirela Iancu Sâmbătă, 21 iunie
Orele 09:00 – 19:00 – Pedalând pe drumul brânzei – inițiativă a Asociației Județene de Turism Sibiu în cadrul Zilelor Culturale ale Județului · Excursie cu bicicleta – Sibiu – Rășinari – Muzeul în aer liber ASTRA – Sibiu Punct de plecare: Hotel Parc, ora 9:00 (detalii și înscriere:http://www.sibiu-turism.ro/Oferte-Speciale-Pedaland-pe-Drumul-branzei.aspx) Orele 10:00 – 20:00 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Târgul de Țară · Semne cusute – ateliere de inspirație și creație tradițională pentru copii și adulți – Rodica Ispas, Avrig, Sibiu. Magdalena Dudău, Brezoi jud Vâlcea · Atelier MAGIC HANDS STUDIO – semne de carte (între orele 11-13.00) · Atelier de bijuterii de inspirație tradițională – Lucia Todoran Salva, Bistriţa Năsăud; · Ateliere cu tineri designeri sibieni – consiliere fashion pentru integrarea IEI în ținuta contemporană · Târg de II și obiecte tradiționale · Despre ROȘIE – mândra sezonului – Proiect culinar și gustări din bucătăria românească Orele 18:30 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiu – Scena de pe lac · Concert Florin Chilian Orele 11:00 – 18:00 – Zilele Vecinătăţii pe B-dul Mihai Viteazu(Muzeul ASTRA vine în cartierul tău îmbrăcat în IE) · Ateliere pentru copii şi familie; stand de produse tradiţionale, terase de relaxare și socializare Duminică, 22iunie
Orele 10:00 – 18:00 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Târgul de Țară · Semne cusute – ateliere de inspirație și creație tradițională · Atelier de bijuterii de inspirație tradițională · Ateliere de consiliere pe integrarea IEI cu tineri designeri sibieni · Târg de II și obiecte tradiționale · Despre ROȘIE – mândra sezonului – Proiect culinar și gustări din bucătăria românească
Orele 14:30 · Plimbare în IE cu BICICLETE COCHETE pe traseul Piața Mică – Muzeul ASTRA. Îmbracă-te în IE, împodobește-ți bicicleta, pune-ți o floare în păr și hai cu noi pe bicicletă din Piața Mica până în Muzeul Astra. Nu uita coșul de picnic și buna dispoziție!
Orele 16:00 · Haideți să ne-adunăm la cel mai mare picnic din Sibiu! Muzeul ASTRA in zona Târgului de Țară
Orele 18:00 · Concurs și parada celor mai frumoase II. Ia-ți familia, prietenii, așează-ți cosițele și prinde-ți flori în păr și desigur…îmbracă IA sau “cămeșa” noastră faină de Ardeal și spune-ne POVESTEA TA! Iar noi te vom premia! Orele 11:00 – 18:00 – Zilele Vecinătăţii pe B-dul Mihai Viteazu (Muzeul ASTRA vine în cartierul tău îmbrăcat în IE) · Ateliere pentru copii şi familie; Târgul Vecinătăţii, stand de produse tradiţionale Orele 11:00 – Concert Junii Sibiului, invitaţi: Viorica Telcean, Nelu Albu, Daniel Rosalim, Răzvan Năstasescu, Traian Stoiță și Camelia Cozma Stoiță. Luni, 23 iunie
Orele 10:00 – 18:00 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului · Ateliere pentru copii · Program cultural și ateliere organizate de Asociația pentru cultură tradițională ZESTREA Marți, 24 iunie
Orele 10:00 – 18:00 – Muzeul în are liber din Dumbrava Sibiului · Ateliere pentru copii · Reconstituirea obiceiului de Sânziene, ceremonialul Cununei Secerișului și o paradă de costume populare și ateliere organizate de Asociația pentru cultură tradițională ZESTREA
Orele 11:00 – 11:30 – Muzeul în are liber din Dumbrava Sibiului · Șezătoare autentică din zona Sibiului – Școala Gimnazială Slimnic – elevii claselor a 2-a și a 3-a. Coordonator: prof. Emilia Dragomir
Orele 21:00 · SÂNZIENE PARTY cu RYM – the new band in town în OLDIES PUB – LIVE MUSIC!
Hai cu IA și noi îți dăm o țuică din partea casei. Muzică bună, premii extreme și vise de Sânziene cu ursitul sau ursita. Numai la Oldies Pub – Live Music!
Vă invităm să ne fiţi alături în încercarea de a ne întoarce înspre rădăcini sănătoase şi spre adevărul, care ne este atât de la îndemână. Să ne fie întru folos.
Add comment