Doamna Maria Rus – Groza Cozmescu i-a vizitat pe BuniNeţi, înainte de examen. A fost o zi specială, pentru că a adus cu dânsa prima sa carte, “Lacrima îngerului”, ale căror “versuri înşirate asemenea boabelor de rouă pe o pânză de paianjen, nu se vor a fi decât tentative de a împlini, în regie proprie, adagiul – veşnic actualului cunoaşte-te pe tine însuţi, de pe frontispiciul sanctuarului de la Delfi”, după spusele domnului Dan Cozmescu.
În primă audiţie, bunicii au ascultat fragmente din poeziile scrise de doamna Maria Cozmescu, una dintre cele mai apreciate fiind “Romanţa”.
Cartea este tipărită la Editura Samuel şi va fi lansată în toamna acestui an, atunci când vom reîncepe cursurile pentru BuniNeţi.
(Visited 168 times, 1 visits today)
Add comment