"BuniNeţii" şi Ziua Siguranţei pe Internet

În data de 8 februarie 2011 se sărbătoreşte la nivel european Ziua Siguranţei pe Internet 2011, eveniment desfăşurat anual în peste 50 de ţări sub egida reţelei europene INSAFE – European Safer Internet Network, în cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene. În România evenimentul va fi organizat de consortiul Sigur.info, coordonat de Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Positive Media şi Focus – Centrul Roman pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual.

Împreună cu voluntarii Asociaţiei “Mediaşul pentru Cultură” am realizat un filmuleţ, care  promovează utilizarea într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei online şi a telefoanelor mobile, de către buninci, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe Internet.
Fiecare “BuniNet” a primit materiale informative editate de  consorţiul Sigur.info, Salvati Copiii Romania, în parteneriat cu Positive Media şi Focus – Centrul Roman pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual.
(Visited 142 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment