Absolvenţii celei de-a zecea promoţii de BuniNeţi se pregătesc de examen

Primele şase luni derulate în cadrul Proiectului “BuniNet – bunicii învaţă să comunice pe Internet” se apropie de termen. Ultima promoţie de bunici, a zecea grupă de cursanţi care deţin un Blog şi cont pe Facebook va absolvi săptămâna viitoare.
De la începutul anului au fost instruite 50 de persoane de vârsta a III-a apte de muncă, urmând ca alte 50 de persoane să beneficieze gratuit de “Cursurile de mesagerie electronică şi Internet”, începând cu luna septembrie 2011. În prima fază a acestui curs au învăţat să creeze o adresă de e-mail, să îşi salveze informaţiile, fotografiile într-un folder, să creeze un cont pe Facebook, să administreze un Blog etc., urmând ca, în viitoarele luni, să punem accentul pe dezvoltarea unei mici afaceri şi pe găsirea unui loc de muncă. 
“În decursul lunilor iulie şi august vor avea loc discuţii între BuniNeţi cu reprezentanţii administraţiei publice locale, precum şi ai diferitelor societăţi comerciale din Mediaş, privind oportunităţile de angajare a unor persoane de vârsta a III-a. Amintesc obiectivele acestui curs:
1. Conştientizarea administraţiei publice locale şi a angajatorilor asupra beneficiilor pe care creare de oportunităţi pentru persoane active de vârsta a treia le aduce comunităţii.
2. Promovarea activităţilor independente aducătoare de venituri pentru persoanele de vârsta a treia, apte de muncă.
3. Schimbarea atitudinii angajatorilor cu privire la angajarea persoanelor de vârsta a treia, apte de muncă,” comunică Antonela Sofia Barbu,  Manager de proiect şi trainer pentru “BuniNeţi”.


(Visited 153 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment