Jurnal de antreprenor: Teach for future, a patra zi în Vidin!

Sunt zile în care mă opresc puțin, mă dau un pas înapoi și privesc spre viitor.

Îmi inventez un joc în care împletesc sunetele cu literele și descopăr bucăți de fericire. La primele ore ale dimineții, îi las pe prietenii mei, pescarii, să îmi prindă razele de soare, apoi le ascund în buzunar, pentru a le împărți colegilor mei din Teach for Future.

În Campusul de mentorat au continuat cursurile, dar și prezentările. Am aflat povestea grupului de folclor din Vidin. Totul a pornit de la o experiență de viață și a ajuns să crească încet încet, devenind în prezent un grup pentru persoanele care doresc să fie fericite, prin dans, îmbinând în exercițiile pe care le practică, atât elemente de pilates, de yoga, cât și elemente de folclor. Nu știu exact dacă ,,oase frânte” este numele acestui proiect, dar cu siguranță voi afla informații corecte. Greu este cu limba bulgară și toate aceste litere din alfabetul chirilic. 🙂

Au urmat lucrurile importante despre Analiza Swot, diferențele dintre contabilitate, economie și finanțe. Un subiect destul de greu, care îți ridică multe semne de întrebare. Bineînțeles că am fotografiat toate slide-urile, deoarece la astfel de cursuri este bine să notezi ideile principale și apoi să înveți acasă, cu creionul pe hârtie și cu exemple clare și practice.

 

Din nou, munca în echipă și un exercițiu cu Suzi care are o afacere cu perne. Am avut noroc să fiu într-o echipă cu antreprenorul grec, Andrianopoulos și să realizez cât de diferit putem aborda un astfel de exercițiu.

   

   

Cele trei echipe au venit cu următoarele soluții: un împrumut, munca fără plată și plata în avans.

La final s-au ales cei trei lideri să prezinte în fața tuturor. Între cei doi greci, cea care a reprezentat una dintre echipe a fost Mariana  Marian de la Biblioteca Județeană Sălaj. Mândră sunt de tine, Mariana!

  

Informații, soluții, mentalități diferite, curaj. Însă, ceea ce m-a fascinat abia acum începe.

Mario, grecul care te acaparează, te fascinează și nu îți dă timp să bei cafeaua, deoarece te prinde în povestea sa, aduce în fața noastră o companie de jocuri, o școală de jocuri. Te uiți, asculți, ai vrea să notezi, dar nu reușești. Mario, crează totul din …nimic!

Calm, răbdare, bucurie, optimism. Toate acestea îți sunt dăruite de un singur om și planul său de afaceri.

Urmează vizita în bibliotecă. Compartimentul meu preferat: secția de internet, sala de computere și imprimantele 3D.

Câte povești se pot lega într-un astfel de loc…și câte lucruri minunate sunt realizate de copiii din Vidin în această secție. Am primit ceva special pentru breloc, pentru a-mi aminti mereu de aceste locuri și să îmi doresc să revin, poate cu un proiect de fotografie.

Se spune că muzica, dansul, zâmbetele, fotografiile și cărțile unesc oamenii. Cu toate că nu cunosc limba bulgară, am rămas la o lansare de carte în sala în care am petrecut cele patru zile în Vidin. Mi-a plăcut foarte mult, fiind atrasă de acordurile chitarei și de vocea tânărul artist bulgar. Nu cunosc numele acestui grup, dar dacă priviți aceste imagini, sper să vă transmit din bucuria mea.

 

Aș vrea să scriu mai multe despre această seară, însă emoțiile m-au copleșit. Am ascultat alături de Vlad, Alex și Mario, ORCHESTRA SINFONIETTA VIDIN (BULGARIA). |Mario mi-a dăruit un bilet la acest concert din 12 mai și am ascultat muzica din cele mai faimoase filme, compusă de Ennio Morricone.

Pentru a înțelege de ce această zi m-a tulburat atât de tare, las câteva informații despre Ennio Morricone. După atâtea cifre și analize de afaceri, să vezi sala plină de spectatori la un astfel de concert este o adevărată binecuvântare.

Compozitorul italian Ennio Morricone a murit la 6 iulie 2020, la vârsta de 91 de ani. Cariera de compozitor de muzică de film a început-o în 1961, cu filmul ”Il Federale”, regizat de Luciano Salce. Faima mondială i-a fost adusă de western-urile Sergio Leone: “A Fistful of Dollars” (1964), “For a Few Dollars More” (1965), “The Good, The Bad and The Ugly” (1966), “Once Upon a Time in The West” (1968) şi “A Fistful of Dynamite” (1971).

 În noiembrie 2016, celebrul compozitor Ennio Morricone a susţinut, la vârsta de 88 de ani, un concert de binefacere la Vatican pentru oameni fără adăpost.

În perioada 2-9 februarie 2017, Corul Filarmonicii de Stat Oradea a susţinut, alături de orchestra filarmonică din Praga, trei concerte cu muzică din filme, sub bagheta celebrului compozitor Ennio Morricone, la Praga, Cracovia şi Viena.

În iunie 2020, compozitorul Ennio Morricone a fost distins, alături de americanul John Williams, cu Premiul Prinţesa de Asturias al Artelor.

 

Cuvântul zilei este: UNU.

Alege să fii acel UNU, care poate ajuta oamenii din jur, dăruind. Dăruind informații, muzică, litere. Fii acel UNU care îi poate lăsa pe cei din jur fără cuvinte!

Pe mâine, ultima zi!

 

 

 

(Visited 80 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment