John Jean Balizou – un român în Africa

Din nou despre Africa. De data aceasta vă ofer un material despre pastorul John Jean Balizou, amintirile sale despre România şi  viaţa în Africa Centrală.

Am avut până acum mărturii ale voluntarilor plecaţi  în diverse zone ale continentului negru, însă nici una nu m-a emoţionat atât de tare. Motivul este unul singur: am stat de vorbă cu primul negru, care vorbeşte limba română şi spune din când în când ,,No” ca în Ardeal.

Cine este pastorul John Jean Balizou şi de unde vine el?

În urmă cu 30 de ani, un negru din Africa Centrală, absolvent de liceu, primea una din cele 20 de burse pe care Republica Socialistă România le oferea celor care doreau să studieze în altă ţară, pe un alt continent. John Jean Balizou a citit pe lista afişată numele ţării noastre.  A citit că este o ţară comunistă şi  oamenii nu au unde să se roage, din cauza distrugerii lăcaşelor de cult. În ciuda obţinerii acestor informaţii, a venit să studieze Dreptul şi Relaţiile internaţionale la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj Napoca. De la Bucureşti la Cluj Napoca a călătorit cu trenul şi era pentru prima dată când mergea cu un astfel de mijloc de transport, temându-se continuu să nu i se întâmple ceva rău, ,,deoarece făcea mare zgomot şi nu eram obişnuit”, povesteşte pastorul. Nu ştia nici un cuvânt în limba română, dar prin semne, cu ajutorul limbii  franceze şi a bunăvoinţei românilor a reuşit să se adapteze la Universitate şi să înveţe despre cultura, istoria şi tradiţiile româneşti. Timp de cinci ani a studiat, a învăţat cuvintele noastre şi a trăit multe momente frumoase, dar şi unele deosebit de grele. Cu toate acestea,  credinţa în Dumnezeu l-a salvat întotdeauna.

,,Istoria vieţii mele este legată de poporul român. Eu sunt un român în Africa şi toţi ştiu că atunci când România joacă un meci, eu ţin cu această ţară”, mărturiseşte cu emoţie John Jean Balizou.

După 30 de ani vorbeşte limba română cu lejeritate şi calm, acest lucru fiind de admirat, deoarece sunt români care au plecat în străinătate şi stâlcesc cuvintele, atunci când se întorc în ţară.

Întors, în oraşul Bangui, capitala Africii Centrale, după cinci ani în care nu şi-a văzut deloc familia, pastorul a vrut să muncească cu mâna lui, însă un loc de muncă se obţinea greu, dacă nu aveai cunoştinţe. S-a căsătorit cu Marie Paul, absolventă de Ştiinţe economice, născută în Camerun şi au decis să deschidă o fermă de pui, din care să trăiască. Au muncit mult, dar au avut timp întotdeauna pentru rugăciune şi pentru fapte bune. Au împlinit 25 de ani căsătorie şi la aniversarea lor s-au bucurat de prezenţa celor  cinci copii:  patru băieți şi o fată.

Au reuşit să realizeze în  Bangui, în patru ani de zile, prima şcoală biblică pentru studenţi şi primele clase de alfabetizare, la care au venit persoane peste 30 de ani.

Se ocupă împreună cu cei peste 600 de creştini, la fiecare 3 luni de zile, de bătrânii singuri, pregătind pachete cu alimente şi haine. Zilnic, copiii orfani vin la biserica lor, pentru a primi mâncare, haine şi rechizite. Este nevoie ca factorii de decizie din Africa Centrală să se ocupe de educaţia acestor copii şi de cele 80 % dintre femei care nu au mers niciodată la şcoală.

,,Africa Centrală nu este o ţară săracă. Avem fructe, dar nu avem tehnologie pentru a le prelucra. Spre exemplu, mango-ul. Am obţine din acest fruct, sucuri naturale şi gem pe care să le exportăm, dar nu avem maşini de prelucrare şi acest lucru este rău pentru noi”, spune John Jean Balizou.

John Jean Balizou a stat doar o singură zi la Mediaş, iar venirea dânsului se datorează prieteniei cu familia Roşian.

,,L-am cunoscut pe John în grupul studenţilor creştini evanghelici din Bucureşti, acum 33 de ani! După studii a plecat în ţara lui, Republica Centrafricană! Cu 18 ani în urmă, ni s-au intersectat iarăşi drumurile, în celălalt capăt al lumii! Ne-am întâlnit la o conferinţă în Seul, Coreea de Sud. Când am auzit că după atâţia ani John vine în România m-am bucurat mult! Şi este o mare minune şi onoare să îl avem o zi oaspete şi la Mediaş! Dacă la noi este greu… la ei este şi mai greu! Şi totuşi creştinii veritabili au pace şi bucurie chiar în mijlocul celor mai mari necazuri!” a scris doamna Jeni Roşian pe reţeaua de socializare Facebook.

Mă bucur că am reuşit să-l cunosc şi eu, să stăm de vorbă, să înregistrăm un interviu şi să obţin multe informaţii despre continentul care mă fascinează tot mai mult, datorită oamenilor care au fost acolo şi au scris despre el.

Următorul material se va referi la Africa Centrală şi ce avem noi în comun cu această ţară.

(Visited 1.252 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

2 comments