ZICI 2022…nu există ZICI fără sclipici !

Astăzi este despre ZICI (Ziua Internațională a Cititului Împreună), iar azi noapte am visat că am rămas fără sclipici. Indiferent de culoare, în sticluțe cât un degetar, sclipiciul ne face întotdeauna ziua mai frumoasă.

Pentru că nu există ZICI  fără un strop de sclipici, am pregătit surprizele pentru întâlnirea cu cei mici.

În această zi, marcată pentru prima dată în urmă cu 13 ani de către LitWorld, milioane de oameni din toată lumea se vor aduna pentru a citi împreună, unindu-și astfel eforturile de a arăta lumii cât de important și cât de frumos este să citim cu voce tare copiilor în fiecare zi din an.
Vreau  să o menționez și eu,  în mod special, pe bibliotecara Raluca Istrate (Biblioteca Judeteana Satu Mare) care a oferit entuziasm, inspirație și resurse sutelor de bibliotecari și pedagogi români prin intermediul paginii ei: https://www.facebook.com/rulotacupovesti    Mulțumim din suflet !

ZICI – Ziua Internațională a Cititului Împreună este un eveniment de promovare și încurajare a lecturii.

În acest an , ZICI va fi despre povești citite și povești împărtășite. Prin povești citite împreună, promovăm lectura și prin povești împărtășite, care vin din experiența participanților, construim comunități. Invitați participanții să-și cunoască mai bine originile, familia și să povestească în grupul de poveste, povești adevărate.Invitați participanții să schimbe finalul poveștii citite sau inventați povești la fața locului. Bucurați-vă de puterea poveștilor trăite împreună! Tema ediției din acest an este Povestea.
Pentru un ZICI de poveste am compus PĂPUȘICA DE CERNEALĂ. A fost prima mea încercare de a realiza o jucărie croșetată și așa s-a născut Păpușica de cerneală  în Atelierul Gabrielei, la Șezătoarea din #sufragerie aflată la  Magnolia Brașov.
Am ales să citesc și câteva fragmente din cele două cărți atât de dragi, adevărate lecții atât pentru copii, cât și pentru părinți, bunici și frați mai mari: Ioana Chicet Macoveiciuc – Prințesa Urbană: Te iubesc orice ai face ! și James Bowen – Cărticica lui Bob.
Evenimentul din #sufragerie  este anunțat pe Facebook.
Dar ZICI 2022 nu înseamnă să citim doar față în față, ci și online prin zoom. Copiii din Sibiu vor avea parte de o după amiază plină de surprize, o călătorie printre cărțile preferate. Cele mai frumoase povești le vom asculta cu inima deschisă.
Sărbătorim împreună ZICI 2022 nu doar o zi, ci două, trei patru zile pentru a ne obișnui cu cititul cu voce tare !
P.S.
Știați că…
atunci când citim cu voce tare:
– intrăm în personaj
– ne schimbăm vocea și citim pe roluri
– nu rămânem doar noi implicați în poveste, ci și ascultătorii noștri
– observăm repede greșelile scrise într-o poveste redactată pe un blog sau într-un document word?
(Visited 85 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment