Sâmbătă seara, citeşte: ,,Africa, dragostea mea”

Vreau să plantez încă un copăcel  în Campania vALLuntar ,,Mai multe cărţi, mai multe şanse!” prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi sprijină voluntariatul.

Am ales în această seară să vă scriu despre ultimul  volum  scris de Corinne Hofmann, apărut în Editura ALFFA în anul 2012. Cartea ,,Africa, dragostea mea”, face parte din colecţia de ,,Cărţi adevărate”, exemple de viaţă, cărţi care te remontează după ce le citeşti şi îţi schimbă modul de a gândi şi visele.

Am ajuns la cartea a patra scrisă de Corinne Hofmann şi vreau să împărtăşesc emoţiile trăite alături de oamenii din Kenya şi din Namibia. Poveşti extraordinare de viaţă au fost descoperite de această autoare, în călătoriile prin Africa şi trebuie să vă mărturisesc că am aşteptat să treacă mulţi ani, până când Napirai să-şi întâlnească tatăl masai.

Pentru mine, această carte ,,Africa, dragostea mea” este o carte a curajului, în care oamenii din Kenya te învaţă cum să supravieţuieşti într-o lume plină de sărăcie, cum să accepţi şi să înţelegi ajutorul primit din partea organizaţiilor de caritate.

După o călătorie cu prietena ei, în India, Corinne zboară în data de 15 mai 2009 la Windhuk, Namibia.  Face diferenţa între femeile Himba şi cele Samburu. Am participat cu emoţie la un dans sălbatic al femeilor Himba care trăiesc în nordul Namibiei. Un material despre acest dans, am scris în perioada sărbătorilor de iarnă, de aceea voi trece repede peste distracţia acestor femei şi descopăr noi provocări în Kenya.

La sfârşitul lunii februarie 2010, Corinne ajunge în Nairobi, capitala Kenyei. Transformări la tot pasul o încântă. Găseşte multe maşini, magazine, nu se vede nicăieri gunoi şi descoperă că interdicţia oficială de a fuma este eficientă. La hotel, femeia de serviciu vine zilnic, iar paznicul câştigă între 80 şi 120 de euro pe lună. Sunt prezentate peste 10 poveşti de succes ale unor oameni care credeau că Dumnezeu nu există şi că vor trăi mereu în ghetou, furând, prostituându-se sau având parte de violenţă. Însă Dumnezeu îşi trimite pe pământ îngeri care să-i salveze din sărăcie, să le arate calea şi să-i înveţe să lupte pentru existenţa lor.

Mă opresc doar la două proiecte, care m-au marcat în mod deosebit.

Proiectul organizaţiei franceze Solidarités, care-i învaţă pe oameni să planteze legume în saci mari de plastic, umpluţi cu pământ. În ghetou nu există supraveţe verzi, de aceea, marea grădină verde, Grădina din Eden, aş numi-o eu, este o oază de bucurie şi emoţie pentru aceşti oameni, cărora li s-a dat o şansă să vândă ceea ce produc şi să-şi câştige existenţa. Acest proiect prezentat tinerilor care cerşesc, fură sau se droghează are succes şi schimbă vieţile celor care au încredere.

Proiectul Mathare Youth Sports Association (MYSA) este adresat fotbaliştilor. Aceşti jucători provin în majoritate din ghetouri, au fost propuşi de 2 ori pentru Premiul Nobel pentru pace, câştigă între 100 şi 300 de euro, iar după antrenamente, ei sunt modele pentru tinerii din ghetou. Impresionant este faptul că, ei prestează diverse munci în folosul comunităţii, îngrijesc bătrâni, merg la conferinţe despre protecţia SIDA, vizitează tineri în închisori şi iau parte la acţiuni de curăţenie în ghetou. Îşi doresc să joace fotbal în Europa, pentru a câştiga bani, pentru a reuşi să construiască în Kenya  şi să-şi ajute familiile.

Interviurile Corinnei te incită să mergi acolo, să vezi cum acei oameni s-au ridicat din mizerie, să-i ajuţi pentru a contribui la educaţia şi cultura lor.

Cel mai aşteptat moment este întâlnirea masaiului Lketinga cu fiica sa, Napirai, după aproape 20 de ani. Schimbul de gânduri, de vise, de întrebări şi de emoţii colorează tabloul familiei africane. James, fratele mai mic al lui Lketinga doreşte să construiască o casă albă în Barsaloi, pentru a-şi aminti mereu de ajutorul Corinnei. Napirai se bucură de fiecare minut petrecut în compania bunicii, a rudelor şi a copiilor din Barsaloi care aleargă după ea, pentru a primi dulciuri.

Napirai dezvăluie despre călătoria sa în Africa:

,,Sunt atât de bucuroasă să am o familie atât de caldă. Această vizită mi-a depăşit toate aşteptările. Întâlnirea cu tatăl meu a fost unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea şi sunt foarte recunoscătoare pentru ea. Nu ştiu ce va aduce viitorul, dar ştiu că această călătorie m-a făcut foarte puternică. Şi ştiu acum ce oameni iubitori am în spate.” 

Această carte nu este o poveste de iubire, de curaj sau de călătorii. Are şi un scop umanitar, deoarece prin cumpărarea ei putem oferi un mic sprijin Asociaţiei Kenya Masai albă.

Sunt fericită să pot sprijini aceste proiecte,  deoarece am cumpărat mai multe cărţi pe care să le dăruiesc  prietenilor, în semn de apreciere. Mă bucur pentru că au lăsat un comentariu la recenziile scrise şi  vor contribui la plantarea copăceilor în Mediaş.

Acest articol este scris în Campania vALLuntar ,,Mai multe cărţi, mai multe şanse!” prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi sprijină voluntariatul, cu sprijinul ROMSILVA.