,,Omul trebuie să trăiască, nu să existe.” (Jack London)
Cele mai frumoase duminici sunt cele petrecute în familie și în compania cărților. Astăzi, 12 ianuarie mi-am amintit de Colț Alb și Mihail, câine de circ. Recitind câteva pasaje am descoperit că se împlinesc 138 de ani de la nașterea autorului acestor cărți, Jack London. Este primul scriitor american cu adevărat profesionist, deoarece scrisul a fost singura lui sursa de venit cu care a reușit să-și întrețină familia.
Jack London s-a născut într-o familie săracă și a fost nevoit încă de mic să renunţe la şcoală. A muncit, uneori chiar şi câte 18 ore pe zi. Copil fiind, a lucrat ca vânzător de ziare, mână de ajutor în birturi, marinar, cărăuș. După cum mărturiseşte şi-n cartea ,,Martin Eden”, prin scris a văzut o modalitate nu doar de-a se salva din viața pe care o ducea, dar și de a-i demasca pe bogați, arătându-le snobismul care-i caracterizează. Romanele și povestirile sale sunt inspirate din viața pe care a dus-o, iar ca teme recurente întâlnim: sălbăticia (Chemarea străbunilor, Colț Alb), goana după aur (mai ales în povestiri scurte), marea (Smoke Bellew, Când zeii râd, Patrula de pescuit), lupta dintre proletariat și burghezi (Călcâiul de fier, Martin Eden, Războiul claselor) etc.
Situația și mai ales sărăcia care i-au marcat copilăria nu l-au făcut însă pe Jack să uite de unde a plecat și nu i-a fost rușine să recunoască niciodată că au fost zile în care nu avea ce să mănânce : ” M-am născut în clasa muncitoare. Am descoperit devreme entuziasmul, ambiția și idealurile, și pentru a satisface acestea mi-am sacrificat copilăria. Mediul și copilăria mea au fost dure și crude. Nu am avut nicio perspectivă, ci mai degrabă o idee de moment. Locul meu în societate a fost în partea de jos. Aici, viața nu mi-a oferit nimic, doar sărăcia și mizeria, atât a trupului cât și a spiritului! cât am fost de înfometat și chinuit… “
Cu toate acestea, Jack London (numele lui adevărat fiind Jack Griffith Chaney) a reușit la 19 ani să urmeze la Universitatea din San Francisco, muncind în timpul liber pentru a-și plăti cursurile. Acea perioadă din viața scriitorului a fost pe larg descrisă în romanul cu caracter autobiografic, Martin Eden. După ce a absolvit un trimestru, citește în presa vremii despre campania „căutătorilor de aur” în ținutul Klondyke. Nu-şi poate reprima spiritul de aventură şi se îndreaptă spre nord, străbătând întreaga Alaskă. În 1898 se întoarce în țară, mai sărac ca oricând, bolnav de scorbut. Unica avere acumulată este bogata experienţă de viaţă, care îşi va găsi reflectare în numeroase scrieri inspirate din ţinuturile nordice (Fiul lupului, Fiica zăpezilor, Copiii gerului, Smok Bellew etc.)
Jack London realizează că ” e mai avantajos să-ți vinzi forța intelectuală decât pe cea a mușchilor“.
Scriitorul a fost influențat, în plan literar,de Robert Louis Stevenson, Rudyard Kipling, Joseph Conrad, iar în cel ideologic de Charles Darwin, Herbert Spencer, Karl Marx și Friedrich Nietzsche.
Jack London a fost unul printre primii scriitori americani care a reușit sa transforme, regizeze și ecranizeze cărțile.
Astfel, acest autor autodidact, publică în 1903 cartea Chemarea Naturii (The Call of the Wild; tradus liber de regizorii români și sub numele de Chemarea Străbunilor) care îl va consacra pentru totdeauna printre scriitorii universali și care va fi transpusa mai târziu cu mare succes și pe peliculă. In 1940, îi apare filmul Regina Yukonului (Queen of the Yukon) cu George Waggner și Jack London scenariști, iar rolurile principale jucate de Irene Rich și Charles Bickford (în rolul lui Ace Rincon).
Nuvela sa Lupul de Mare (The Sea-Wolf) este prima lucrare lungă care a fost transpusă în întregime în filmul de mare succes, de aventură și dramă profundă, cu același nume, apărut în scenariul lui Jack London și Robert Rossen în 1941, cu renumitul actor Edward G. Robinson jucind în rolul principal de ,,Lup” Larsen.
Filmul Colţ Alb (White Fang), bazat pe cartea lui Jack London cu același nume, care este rulat în versiunea de o jumătate de secol mai târziu decât Lupul de Mare, este vizionat de cei mai mulți spectatori de pe cel putin patru continente, și impresionează omenirea cu pătrunderea imaginației și înțelegerii autorului ,,în sufletul” unui semi-lup alb din Alaska, într-o serie de întâmplări dramatice în care se creează o legătură emotivă strânsă dintre noul stăpân al lui Colţ Alb si acest lup ceva mai putin de jumătate domesticit. Scenele de lupte de câini și lupi pe zăpadă din acest film sunt zguduitoare și duse la extrem.
Scriitorul este cunoscut pentru romanele sale cele mai importante:
- Chemarea străbunilor, (The Call of the Wild, 1903)
- Lupul de mare (1904)
- Războiul claselor (War of the Classes, 1905)
- Colț alb (White Fang, 1906)
- Călcâiul de fier (The Iron Heel, 1907)
- Martin Eden (1909)
- Croazieră cu Snark (The Cruise of the Snark, 1911)
- Timpul nu așteaptă (1910)
- Pui de lup (1900)
- Până la Adam (1907)
- Dragoste de viață (1907)
- Revoluție și alte eseuri (Revolution and Other Essays, 1910)
- John Barleycorn (1913).
Jack London se stinge din viață în mod tragic, la doar 40 de ani.
Surse: Wikipedia, http://london.sonoma.edu/, http://www.cinemarx.ro, http://limbaromana.md
Add comment