Herta Müller invitată la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi

Nume mari ale literaturii mondiale au confirmat deja prezenţa la cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), care va avea loc anul acesta între 1 şi 5 octombrie.

Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, David Lodge, unul dintre cei mai iubiţi şi apreciatţ prozatori ai lumii, considerat un clasic în viaţă al literaturii britanice, Norman Manea şi Mircea Cărtărescu, creditaţi anual în presa internaţională cu mari şanse la Nobel se vor întâlni cu publicul din Romania la Iaşi, în toamna acestui an.

Laureata Premiului Nobel pentru Literatura, Herta Müller, va veni la Iaşi anul acesta. În 2013, cu puţin timp înainte de prima ediţie a FILIT, scriitoarea a suferit o intervenţie chirurgicală de urgenţă şi a anulat toate evenimentele sale până la finalul anului trecut. După ce a fost nominalizată pentru a treia oară, pe 8 octombrie 2009 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură, pentru “densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor”, fiind a douăsprezecea femeie care primeşte această distincţie.
Scriitorul britanic David Lodge este unul dintre cei mai populari autori străini în România, fiind deopotrivă apreciat de critica literară, dar şi de un public foarte larg. Acceptul lui Lodge de a participa la FILIT este cu atât mai important cu cât apariţiile sale publice în ultimii ani au fost extrem de puţine în cadrul festivalurilor, iar aceasta este prima sa vizită în România. Reputat romancier, dramaturg şi scenarist, David Lodge se numără astazi printre clasicii în viaţa ai literaturii britanice şi mondiale.
Iată lista primelor nume pe care FILIT le face publice pentru ediţia de anul acesta:
Scriitori străini: Herta Müller (Germania), David Lodge (Marea Britanie), Sahar Delijani (Iran, în prezent locuieşte în Italia), Romain Puertolas (Franţa), Monika Peetz (Germania), Care Santos (Catalunia-Spania), Edward Hirsch (SUA).
Scriitori români: Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Vasile Ernu, Radu Aldulescu, Lavinia Branişte, Marta Petreu, George Balaita, Ana Maria Sandu, Ioana Nicolaie, Ion Vianu, Alexandru Vlad, Bogdan Suceava, Matei Visniec, Magda Carneci, Simona Sora, Andrei Ruse
Trăducători: Marily Le Nir (Franţa), Inger Johansson (Suedia), Lora Nenkovska (Bulgaria)
Echipa FILIT se află permanent în contact cu autori, editori, agenţi literari pentru ca evenimentul de la Iaşi să beneficieze de prezenţa unora dintre cele mai importante nume ale literaturii mondiale şi romane. Până în luna septembrie, lista va fi permanent actualizată.
Editia a II-a a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi va avea loc anul acesta în perioada 1-5 octombrie, va reuni peste 300 de invitaţi şi va beneficia de susţinerea a numeroase instituţii culturale internaţionale şi naţionale.
FILIT este un proiect anual finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi şi realizat prin Muzeul Literaturii Române Iaşi, sub patronajul Comisiei Europene.
Sursă: www.suplimentuldecultura.ro
(Visited 132 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment