O mie și una de zile colorate în compania păpușilor !
Azi vorbim despre păpuși…Fie că se numește Heidi sau Anastasia, Dora, Tania, Balerina, Negresa le-am iubit pe toate, indiferent de înălțime sau de greutate. Am peste 30 de păpuși primite în dar cu diverse ocazii. Stau pe raftul din dulap. Nu am avut niciodată o păpușă Barbie, pentru că pe locul I în inima mea era o păpușă din China. Am botezat-o Heidi, după filmul cu fetița munților.
Păpușile ne imprimă stilul vestimentar de multe ori. Istoria păpușilor apare încă din secolul al XIV-lea, iar primele păpuși au făcute din lemn, apoi din porțelan și mai târziu din piele. Eu am învățat să fac păpuși din fire de lână și îmi ieșeau foarte frumoase. 🙂 Într-o zi îi voi învăța pe copii să confecționeze astfel de păpuși.
Puțini dintre cei mici cunosc istoria păpușii Barbie și au auzit de păpușa nemțească numită Bild Lilli. Știu că Barbie este cea mai celebră păpușa, însă nu și cea mai accesibilă ca preț. Acest articol este scris pentru acei cititori, care vor participa la atelierul de creație și vor da viață păpușilor din fire de lână sau celor de la teatrul colorat.
Barbie® care merge la colegiu a apărut pe piață în urmă cu 50 de ani, în anul 1964. Barbie® a fost inventată în anul 1959 de Ruth Handler. Ideea i-a venit când a văzut ca fetiței ei îi face mare plăcere să se joace cu păpuși din hârtie și să le ofere roluri de adulți. S-a încercat prin păpușa Barbie ca “visul fiecărei fetite să fie proiectat în viitor. ” – Ruth Handler.
Păpușa a fost numită Barbie®, după numele fetiței lui Ruth Handler, Barbara. Barbie® a fost introdusă în lume la American Toy Fair în New York. În primul an, s-au vândut 351.000 de păpuși Barbie® cu un preț de 3$ pe bucată. Femeia de afaceri, Ruth Handler s-a inspirat după modelul unei păpuși nemțești numită Bild Lilli. Păpușa Lilli a fost vândută pentru prima dată în Germania în 1955.
Prima păpușa Barbie® a purtat un costum de baie în dungi albe și negre ți se numea coadă de cal. Fiecare păpușă a venit într-o cutie care conține costume de baie, pantofi, cercei, ochelari de soare și o broșură care ilustrează cele mai recente tendințe în modă.
Păpușa a fost comercializată ca un “manechin de modă adolescent” cu hainele create de Mattel și designerul de modă Charlotte Johnson. Primele păpuși Barbie® au fost fabricate în Japonia, iar hainele lor au fost lucrate de mână de către muncitorii japonezi, la domiciliu. În jur de 350.000 de păpuși Barbie® au fost vândute în cursul primului an de producție. Mattel a cumpărat drepturile păpușii Bild Lilli în anul 1964 și producția de Lilli a fost oprită.
De-a lungul anilor, Barbie® are peste 80 de profesii: dentist, astronaut (în 1965, 1986, 1994), star rock, candidată la președinție, profesoară, medic veterinar, soldat, cântăreață. Barbie® care merge la colegiu a fost introdusă pe piață în anul1964. A împlinit 50 de ani ! 🙂
În 1975 a fost comercializată prima păpușa Barbie® ca fiind atlet olimpic. În anul 1985 ea a primit primul său computer.
Păpușa Barbie a fost introdusă în Europa în anul 1961. Acum, păpușa Barbie® este fabricată în mai mult de 140 de țări din lumea întreagă și a reprezentat peste 45 de națiuni diferite. În 1980 au fost introduse primele păpuși Barbie® negresă și hispanică. În fiecare secundă, 2 păpuși Barbie® se vând în lume.
Numele întreg al păpușii Barbie® este “Barbie Millicent Roberts”. Este din Willows, Wisconsin și merge la școala Willows High School.
Din anul 1959 au fost produse mai mult de 1 miliard de costume pentru Barbie® și prietenii ei. Hainele au fost create de mari designeri de modă: designers Yves Saint Laurent, Christian Dior, Valentino, Perry Ellis, Oscar de la Renta și Bob Mackie. Semnătura coloristică a lui Barbie® este “rozul Barbie”.
În anul 1999 a celebrat 40 de ani de la lansare ca fiind cea mai populară păpușă din lume. Există un site pentru colecționarii de astfel de păpuți, Barbiecollector.com.
Păpușa Barbie® este o marcă înregistrată Mattel Corporation.
Sursa: http://www.marcdolls.ch
Va multumesc pt articol si pt poza cu papusa din China. Si eu am avut asa o papusa in copilarie. Eu am numit-o Bebe, avea costumasul bleu deschis. Inima se face ca un purice si acum, cand ma gandesc la ea. Din pacate nu o mai am. Mi-as dori f mult sa am iar una si chiar nu am nici o idee unde as putea gasi.
“Si te-ai dus dulce minune”, dar iubirea pt prima papusa nu poate muri niciodata.
Din pacate, eu nu am avut nici o papusa Barbie, in copilarie ! Insa, am primit multe alte papusi, printre care una chinezeasca si am numit-o Heidi, dupa cartea mea preferata.