Adio, Africa sau dor de Africa?

Vreau să plantez al doilea copăcel  în Campania vALLuntar ,,Mai multe cărţi, mai multe şanse!” prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi sprijină voluntariatul.

Am ales în această seară să vă scriu despre al doilea volum  scris de Corinne Hofmann, apărut în Editura ALFFA în anul 2006.  ,,Adio, Africa”, face parte din colecţia de ,,Cărţi adevărate”, exemple de viaţă, cărţi care te remontează după ce le citeşti şi îţi schimbă modul de a gândi şi visele.

Cartea  ,,Adio, Africa” aduce libertate şi o nouă viaţă pentru Corinne, în timp ce pentru masaiul Lketinga aduce divorţul, pierderea fiicei, Napirai şi a averii lăsate de soţia sa. Suntem martorii decăderii unui bărbat, din cauza geloziei şi a comportamentului inuman de care a dat dovadă.

6 octombrie 1990 este data marcată cu roşu în calendar, deoarece Corinne fuge din Kenya alături de Napirai, fuge de lângă marea dragoste pe care a simţit-o în toată fiinţa sa, dar la care nu mai are curaj, putere şi încredere să se întoarcă.

După ce 4 ani a stat prin tufişuri în Kenya, alături de Lketinga şi a dus o viaţă de ,,mzungu”, deşi într-o viaţă anterioară simţea că  face parte din tribul Samburu, Corinne a considerat salata proaspătă cu brânză şi salam, o delicateţe.

Ajunsă în Elveţia, în casa mamei sale, făcând eforturi să-şi revină după hepatita care o chinuia, Corinne încearcă să se adapteze într-o civilizaţie europeană, într-o lume plină cu maşini pe stradă, care o oboseau, într-o lume în care Napirai era studiată de copii şi mamele lor.  Autoarea îşi caută un serviciu, pentru a avea un venit din care să trăiască, reuşeşte să divorteze de Lketinga după mari lupte birocratice şi se simte din nou femeie, nu doar mamă.

O doare mult plecarea din Kenya, dar mai ales depărtarea de familie. Ţine legătura cu James, fratele lui Lketinga, ajutându-i cu bani, trăieşte experienţa unei excursii pe Kilimanjaro şi întâlneşte o nouă dragoste, total diferită de cea pentru un masai.

Africa, înseamnă pentru Corinne ,,o luptă de supravieţuire până la graniţa cu moartea”.

Pe când în Europa, timpul trece repede, în Africa totul decurge lin, zilele par a fi mult mai lungi şi înveţi să ai răbdare. Răbdare a avut şi Corinne. Răbdare pentru a cultiva şi a creşte iubirea alături de masaiul care avea grijă de ea, când era bolnavă, care o spăla pe cap şi se juca cu Napirai. Dar amintirile frumoase, pe care le simţea, pe care le dorea în mintea ei, erau înlocuite de gelozia lui Lketinga, de actele lui de furie, de faptul că nu a ştiut să gestioneze averea pe care Corinne i-a lăsat-o, doar pentru a-şi recâştiga libertatea.

Povestea de iubire, experienţele trăite într-o lume diferită de cea europeană, în care bolile îţi aduc moartea a fost scrisă, pentru că emoţiile şi trăirile erau prea puternice în mintea ei şi a vrut să le împărtăşească împreună cu cei care iubesc Africa şi vor să o descopere, să o cunoască, să o simtă, să o înţeleagă.

În Africa, plângi doar atunci când a murit cineva, pe când în Europa, dai frâu liber lacrimilor pe obraz, când eşti fericit, când eşti îndurerat, când iubeşti, când poveştile te răscolesc şi îţi chinuie prezentul.

Cel mai emoţionant moment pentru mine, a fost cel în care Corinne o ia în braţe pe Napirai şi plânge după Kenya, după un vis distrus:

,, De ce plângi? Te-ai lovit? Altfel, tu nu plângi niciodată!”

,,Nu m-am lovit, scumpa mea, plâng, poate, pentru că nu am reuşit să fiu fericită cu tatăl tău.”

,,Dar mă ai pe mine!”, îmi răspunde ea, suspinând. 

În viaţă, trebuie să luăm decizii care duc la astfel de momente emoţionante. Gândul că peste tot în lume, fetele sunt cele maltratate într-un fel sau altul, gândul că fiicei lor, Napirai i se putea face incizie la o vârsta fragedă conform tradiţiei şi regulilor africane o marchează nu doar pe autoare, ci pe oricine citeşte această carte.

Corinne a ales pentru fiica lor, a ales pentru libertate, deşi iubirea dintre ea şi masai,  nu se va şterge niciodată pentru a scrie o altă poveste cu parfum european.

Deşi diferiţi, Corinne şi Lketinga au trăit cu o intensitate maximă fiecare moment din viaţa lor. Autoarea nu le-a înţeles limba şi tradiţiile, dar le-a acceptat timp de 4 ani.

Acest articol este scris în Campania vALLuntar ,,Mai multe cărţi, mai multe şanse!” prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi sprijină voluntariatul, cu sprijinul ROMSILVA.