Ricardo Caria va cânta de Ziua Națională a Portugaliei la Ambasada din București

În data de 10 iunie se celebrează Independenţa de stat a Portugaliei, împreună cu ziua poetului naţional portughez, Luís de Camões, cel care a relatat povestea descoperirilor navale portugheze în poemul epic „Os Lusiadas”, apărut în 1572.

Ambasada Portugaliei din București va organiza o serie de evenimente pentru a sărbători Ziua Națională a Portugaliei, iar printre invitați se va afla și Ricardo Caria, artistul portughez care a adus ritmurile Fado în România. Acesta va încânta audiența cu muzica sufletului, muzica fără frontiere.

rico

Susținut de Ambasada Portugaliei la București, Ricardo Caria a promovat muzica Fado și cultura portugheză, prin Proiectul SEMPRE AMALIA, dedicat Reginei Incontestabile a Muzicii Fado, timp de zece zile, în opt orașe din țara noastră. Au fost două ore cu piese preluate, în exclusivitate, din repertoriul Amáliei Rodrigues, cu ilustrarea vieții pline de enigme a faimoasei artiste, cu scurte momente de dans și teatru. Toate acestea au avut un singur scop: o călătorie înapoi în timp, pe ritmuri de chitară portugheză, pentru a retrăi și pentru a încerca, împreună cu artistul portughez, deslușirea misterului vieții celei care a schimbat istoria muzicii pentru totdeauna. Ricardo Caria a dăruit celor prezenți și două piese în limba română din repertoriul Mariei Tănase și a lui Aurelian Andreescu. Spectatorii au fost emoționați, au cântat împreună cu Ricardo Caria și s-au bucurat de aceste ore speciale, unice, dovedind că toți sunt oameni minunați, iubitori de artă și frumos.

Ambasadorul Portugaliei E.S. Dr. João – Bernardo WEINSTEIN  l-a ascultat pe artistul portughez cântând și a fost surprins atât de vocea sa, cât și de repertoriul variat.

,, Dincolo de plăcerea de a cânta și de dorința de a face cunoscută muzica  fado, o contribuție portugheză deosebit de importantă pentru Patrimoniul Imaterial al Umanității, Ricardo Caria caută de fiecare dată să dea mai departe și împărtășească cu publicul său o poveste din patrimoniul portughez.

În fond, își dorește să profite de acele momente în care se află alături de public, pentru a împărtăși un moment de tradiție și cultură portugheză. Pentru Ambasada Portugaliei la București este o mare plăcere să sprijine acest artist, începând prin a-l încuraja să continue, să meargă mai departe cu răspândirea și prezentarea muzicii noastre și culturii noastre în general. Îi doresc mult succes lui Ricardo și sper ca toți cei care îl pot auzi cântând să fie din ce în ce mai numeroși, cei care împreună cu el pot împărtăși poveștile pe care le aduce’’,  a transmis E.S. Dr. João – Bernardo WEINSTEIN în scrisoarea de recomandare artistului portughez.

Ca urmare a colaborării cu Ambasada Portugaliei la București, Ricardo Caria, artistul cu suflet portughez care iubește România va interpreta în 10 iunie, la sediul din Strada Paris nr. 55, piese pline de saudade, de dor și nostalgie.

Fado, acest gen de muzică, care a unit nobili, vagabonzi și călători pe mare, reprezintă în zilele noastre o pasiune împărtășită de toți portughezii. De la începutul secolului XX, Fado a devenit un element permanent al vieții de zi cu zi a clasei muncitoare din Lisabona. Era cântat de plăcere și pentru a ușura suferința vieții. Cântăreții ,,fadistas” interpretau aceste balade de la sfârșitul zilei până târziu în noapte. Sensibilitatea și frământările omului de rând, cât și ale celor mai cunoscuți poeți și artiști își găsesc astfel loc în cântecele fadistilor și ale chitariștilor iscusiți. Muzica Fado a fost desemnată în 2011 de către UNESCO Patrimoniu Imaterial al Umanității, ceea ce înseamnă că atât conservarea bogatului repertoriu acumulat, cât şi continuitatea sunt garantate pentru cântecul Lisabonei.

 

 

(Visited 230 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment