Ricardo Caria – artistul care o readuce pe Amalia Rodrigues în sufletele românilor

Artistul portughez Ricardo Caria dăruiește cea mai frumoasă poveste despre Regina incontestabilă a muzicii fado, Amalia Rodrigues, în 8 orașe din România. Primii care se vor bucura sunt brașovenii, Teatrul Dramatic devenind un loc în care muzica fado se va îmbina cu teatrul și arta plastică.

Ricardo Caria este portughezul care a venit în urmă cu 11 ani în România în interes de serviciu, care a participat la Concursul Vocea României în anul 2012 și care și-a schimbat cursul vieții pentru a arăta românilor că sensibilitatea muzicii fado poate să atingă sufletele celor ascultă ritmurile portugheze.

Cum ai ajuns în țara noastră ? Ce te-a determinat să rămâi o perioadă atât de lungă aici ?

Când am venit în România, nu m-am gândit că o să rămân. Lucram în Portugalia, la o companie multinațională americană. Mi s-a propus un contract pentru un an în Arad, în vederea deschiderii unei fabrici noi. Am acceptat, era o provocare foarte interesantă pentru mine la nivel profesional și personal. Numai că un an s-a transformat în 11. And still counting…. Mi-am dat demisia de la locul de muncă din Portugalia, pentru că nu mă mai regăseam acolo, nu mă simțeam fericit și, împreună cu noua mea familie, am ales să ne întoarcem în România. De asta iubesc viața! Totul se poate schimba în fiecare clipă.

Cine te motivează în tot ceea ce faci ?

Iubirea este singurul adevăr absolut în acest univers. Așa că, importanța ei este vitală pentru oricine, indiferent că este artist, medic, inginer sau chelner. Alinei îi datorez mult din ceea ce sunt astăzi și îi voi fi etern recunoscător pentru toată răbdarea, înțelegerea și aprecierea, pe care mi le-a oferit în cele mai grele momente din viața mea. Avem doi copii minunați, iubiți și foarte luminoși, care ne umplu inima de bucurie în fiecare zi. Ei și Alina sunt motivele pentru care mă simt un om fericit și împlinit. Familia mea este și va fi întotdeauna baza care mi-a redefinit viața, m-a ajutat să îmi găsesc adevărata menire.

Cânți de la 16 ani. Când ai început să iei lecții de canto și cum ai decis să urmezi drumul muzicii ?

La 16 ani am primit prima chitară acustică, dar cântam doar de plăcere, împreună cu prietenii. Decizia de a cânta la un mod profesionist a apărut abia în România, prin 2000, când am luat câteva lecții de canto la Școala Populară de Artă din Arad, timp de aproximativ un an de zile. Pur și simplu mă simțeam incomplet. Chiar dacă, din punct de vedere financiar, nu îmi lipsea nimic, nu eram fericit, simțeam un gol imens în suflet. După primul eveniment la care am cântat, în 2011, am realizat cât de mult îmi place pe scenă, mai ales că am avut și un feedback foarte bun. Am decis să aflu cine sunt cu adevărat. După lungi discuții cu mine însumi, am ajuns la o singură concluzie: muzica și scena sunt și vor fi singurele în măsură să îmi liniștească sufletul. În acel moment, a fost simplu să aleg acest drum. Uneori, și mie mi se pare greu, dar cu multă ambiție, perseverență și o muncă infinită, visele pot deveni realitate.

Te-ai stabilit la Arad. Crezi că un oraș mai mare ți-ar oferi alte oportunități ?

Cred că există un complex al provinciei în mai multe domenii, nu doar în muzică, dar la fel cred că totul depinde de ce vrei să faci și, mai ales, de cum vrei să faci. Simt că ceea ce vreau eu să fac în viața mea nu implică să mă mut în alt oraș. Așa că o să îmi gestionez cariera să pot locui unde sunt acum, unde sunt copii mei. Ăsta e cel mai important lucru. Nu am ambiții nemăsurabile, știu exact ce vreau și ce mă face fericit, așa că sunt sigur că îmi voi putea îndeplini obiectivele în carieră, chiar locuind aici, în Arad. Și mai cred că oamenii de care te înconjori pot avea o influență pozitivă în evoluția carierei tale, dar la fel cred și că oameni frumoși poți găsi indiferent unde locuiești.

Promovezi cultura portugheză în România. Care sunt proiectele tale ?

Pe plan muzical, vreau să promovez cultura portugheză, atât în România, cât și în străinătate, în Europa. Am un proiect ce se desfășoară pe durata a trei ani de zile, intitulat ”Alma No fado”. Primul spectacol a fost la Arad, iar în urma acelui spectacol a fost lansat un album de muzică live, un DVD cu întregul spectacol, precum și un video de prezentare. Am lansat un videoclip pentru una dintre cele zece piese de pe album, iar în octombrie 2015 am avut un turneu național, în șapte orașe din țară. De asemenea, avem deja în producție un film documentar, pe care l-am început anul trecut, care va participa, în 2016, la câteva concursuri de film. Documentarul va fi regizat de Dan Codre și va include și turneul național.

Al doilea turneu național este SEMPRE AMALIA. Amalia Rodrigues a fost și este iubită de publicul românesc pentru concertele susținute la Festivalul ”Cerbul de Aur” la Brașov (1968, 1969) și la Sala Palatului în București, de mai multe ori. A fost un om extraordinar, cu o sensibilitate unică, o femeie plină de iubire, cu un suflet simplu și cald. A arătat lumii întregi acest gen muzical al nostru, fado, și a dus, astfel, numele Portugaliei la un nivel înalt, cum foarte puțini au reușit. Am ales să-i ofer un tribut aici, în România, pentru că o iubesc și pentru că publicul românesc mi-a cerut să fac acest lucru.

Turneul dedicat Amaliei Rodrigues este un proiect complex, riscant, dar pentru care sunt pregătit, pentru că merită. Este dorința mea de a putea oferi românilor o experiență unică, diferită de tot ce s-a văzut până acum în acest gen muzical. Vreau să prezint cultura portugheză într-un mod pur. Românii au ocazia să devină co-organizatori ai acestui turneu, pentru ca el să se poată desfășura începând din aprilie 2016. Am demarat o campanie de strângere de fonduri și fiecare persoană a contribuit cu ce sumă a dorit. Proiectul este mult mai mare, conceput pe o durată de trei ani, și, dacă Dumnezeu ne va ajuta, va fi unul extraordinar, cu o mulțime de surprize. Asta pentru că nu duc lipsă de idei, iar ambițiile mele sunt pe măsură. 

Când vorbim de muzica fado, ne gândim de multe ori la tristețe și durere. Ce înseamnă ea de fapt și de unde vine ?

De obicei, definesc fado ca o melancolie veselă, în sensul în care se scrie și se cântă mult despre dor, lipsuri, durere, dar și despre mare, patrie și bucurie. Fado este muzica sufletului, nu se înțelege, nici nu se explică, doar se întâmplă! Așa spunea Amalia Rodrigues și cred și eu asta. Personal, simt o stare de exuberanță și o dorință imensă de a transmite sentimente puternice prin intermediul muzicii fado.
Muzica fado se cântă pe străzi și în taverne, face parte din viața de zi cu zi a portughezilor. Nu i se știrbește din valoare, din autenticitate aducând-o pe scenă, mai ales în condițiile erei tehnologice actuale?
Muzica fado a evoluat mult și astăzi vedem marile artiste portugheze, precum Mariza, Ana Moura sau Carminho, folosind instrumente în plus față de cele două tradiționale muzicii fado, chitara portugheză și chitara clasică. Dar, în esență, a rămas un gen aparte, fidel naturii sale primare: un cântec al Lisabonei și al Portugaliei, un cântec despre iubire, mare și viață, dornic să fie mai mult decât un simbol al identității Portugaliei, recunoscut în țară și peste hotare.

Povestește-mi despre familia ta din Portugalia. 
Eu provin dintr-o familie simplă, tata este lăcătuș și mama casnică. Am crescut într-un cartier liniștit din Lisabona și am avut o tinerețe cât se poate de simplă și obișnuită. Vacanțele le-am petrecut la țară, în fiecare an, și erau tot timpul un moment foarte așteptat, pentru că întâlneam prieteni pe care îi vedeam doar o dată pe an și era o mare bucurie de fiecare dată. Îmi amintesc cu drag de activitățile sportive din tinerețea mea, mai ales cele de natație și fotbal de sală, pe care le-am făcut la un nivel de semi-performanță. Am un frate cu trei ani și jumătate mai tânăr, care a urmat meseria tatălui nostru și astăzi lucrează împreună cu el la atelier.

   
A fost greu să te adaptezi în România și să înveți limba română? 

Am început să învăț limba română din prima zi în care am ajuns aici. Mi-a plăcut foarte mult. Lucram într-o fabrică cu români și mi s-a părut corect să învăț și să le vorbesc în limba lor. Aproximativ într-un an, un an și jumătate, am ajuns să înțeleg, să scriu și să vorbesc în limba română la nivel conversațional. Mi-a plăcut și pentru că este o limbă latină, la fel ca și portugheza. În special când citesc găsesc multe elemente comune. Adevărul este că am o pasiune pentru a învăța limbi străine. Am lucrat și în țările arabe și am avut ocazia să învăț limba arabă. Dacă aș fi stat mai mult, cred că ajungeam să o vorbesc bine. Din această pasiune, momentan am ajuns să vorbesc cât de cât corect în română, franceză, engleză și spaniolă.

Ricardo Caria – artist, tată dedicat, prieten. Cum ești în viața de zi cu zi ? 

În afara scenei, Ricardo Caria este un om cât se poate de obișnuit, în primul rând un tată dedicat și iubitor. Este un optimist convins, care crede cu tărie în ceea ce simte că este destinul lui. Tot timpul mi-am dorit să ajut oamenii, iar de când am hotărât să trăiesc făcând ce îmi place, după ce am pornit pe drumul acesta muzical, am făcut câteva turnee de spectacole caritabile în țară. Am considerat că, dacă imaginea și muzica mea pot să ajute la strângerea de fonduri, nu văd nici un motiv pentru care aș refuza să particip.

Începutul anului mi-a adus Proiectul SEMPRE AMALIA și astfel l-am cunoscut mai bine pe artistul portughez.

A venit la Mediaș, de Sf. Valentin la invitația Direcției pentru Cultură și a lăsat o părticică din cultură portugheză datorită spectacolului Alma No Fado. Medieșenii au fost convinși că muzica fado se trăiește și s-au lăsat cuceriți de ritmurile pieselor, care nu au fost triste, ci dimpotrivă pline de culoare și sentimente profunde.

Proiectul SEMPRE AMALIA va fi scris în sufletul celor care vin la spectacolele din cele 8 orașe și va rămâne acolo pentru timp, așa cum a rămas Amalia Rodrigues de aproape 50 de ani.

Mulțumesc frumos!

Fotografiile aparțin lui Ricardo Caria din arhiva personală.