Prima mea dragoste declarată: radioul !

Povestea mea începe în toamna anului 1993, când mi-am descoperit pasiunea pentru radio. O vară întreagă am tatonat terenul şi am citit diverse articole despre primii paşi într-un studio, ce trebuie să fac şi cum trebuie să realizez o emisiune pentru a determina ascultătorii să deschidă aparatul de radio la ora fixă.

Am fost plină de entuziasm, deoarece Radio Mediaş 725, singurul post de radio din Mediaş, transmitea emisiunile în eter, din casa domnului Iuga Mihai, care locuia foarte aproape de casa mea.

Aşa că, în luna octombrie 1993 am primit prima oră de emisie. Realizam o emisiune de psihologie de la ora 17:00 – 18:00: ’’Psihologia de la A la Z’’. Fiind studentă la Colegiul de Biblioteconomie – Arhivistică din cadrul Universităţii ’’Lucian Blaga’’ Sibiu studiam psihologia şi eram încântată de acest subiect. Citeam pentru ascultători, articole despre influenţa culorilor în viaţa noastră, despre cum să ne descoperim aptitudinile, cum să ne dezvoltăm profesional şi multe alte materiale pe care le descopeream în reviste sau cărţi de specialitate. La început nu aveam voie să lucrez singură la mixer, dar fiind o fire curioasă am învăţat repede cum se ridică butoanele. Acest lucru mi-a dat curaj să merg mai departe.

Începând cu anul 1994 am propus o nouă emisiune: ’’Student Club’’, sâmbata între orele 10:00 – 13:00. A fost cel mai frumos cadou primit de Crăciun, în vacanţa de iarnă, din partea domnului Iuga. Am plâns de bucurie. Aveam acum un spot radio şi o audienţă destul de  mare, pentru că emisiunea realizată de mine se adresa atât studenţilor care veneau acasă în fiecare sâmbătă, profesorilor, cât şi publicului larg. Eram emoţionată în fiecare vineri când mă întorceam de la colegiu, pentru că timp de 5 zile îmi pregăteam subiectele pentru radio, în Sibiu. Aveam reportofonul cu mine şi înregistram interviuri cu studenţi, scriitori, profesori. Participam la evenimente culturale şi le aduceam aproape de medieşeni, prin intermediul emisiunii. Cumpăram casete cu cea mai nouă muzică care apărea la MTV şi vinerea seara, întreaga mea cameră se transforma într-un mini studio. Aceasta din cauză că îmi realizam un plan cum să realizez o călătorie cu ajutorul interviurilor, articolelor, a muzicii, versurilor şi a gândurile frumoase. Pregăteam fiecare casetă, derulând-o pe casetofon până la melodia potrivită. Prindeam cu agrafe materialele scrise din reviste, pe care nu le găseam în Mediaş, decupam fotografii pe care să le privesc şi să mă inspire atunci când nu îmi găseam cuvintele potrivite, pentru că, trebuie să recunosc, la început citeam tot ce scriam cu o seară înainte.

Scopul emisiunii era să arate trezească tot mai mult interesul elevilor medieşeni de a ajunge la o facultate, dar şi o conexiune cu viaţa culturală din alte oraşe. La început lucram ore în şir pentru ’’Student Club’’, dar în momentul mutării studioului de radio în Turnul Forkesch am hotărât să-mi schimb stilul de a pregăti emisiunea. Mă lăsam, de multe ori, pradă muzicii pe care o ascultam la căşti şi spuneam ce simţeam în acel moment.

Radioul m-a format atât de tare, încât emoţiile de a vorbi cu oamenii au fost învinse, eu fiind o fire destul de timidă. Iubeam acea senzaţie care mi se oferea când ridicam butoanele, când făceam legătura între piese şi interviu, între un material citit pe un fond muzical şi momentul în care vorbeam liber, iar cei care mă ascultau mă percepeau uneori dincolo de cuvinte. Eram apreciată pentru munca mea, şi mă bucuram de emisiunile realizate de colegii mei: Mircea Hodârnău, Cornel Mihai şi Marius Hihn, Viorel Pasc, Carmen Popa, Cristina Bozeşan.

Ascultătorii sunau des la telefon în timpul emisiei, atât pentru concursuri, cât pentru că doreau să asculte o piesă preferată. Mă bucuram de cuvintele adresate şi mă simţeam împlinită şi încrezătoare că realizez un lucru bun.

Timpul a  trecut repede, licenţa bătea la uşă şi am fost nevoită să renunţ la această emisiune şi la radio, în special.

 Aşa că, în iarna anului 1994 m-am dedicat cercetării cărţilor vechi pe care trebuia să le descopăr în bisericile şi mănăstirile din ţară.

E prea târziu pentru a-i mulţumi domnului Iuga Mihai, pentru că mi-a dat şansa să-mi descopăr această pasiune. Nu mi-am imaginat niciodată că nu voi mai avea ocazia să sărbătoresc alături de dânsul, trecerea anilor. Spunea despre mine că am fost un ’’pioner curios şi că m-am adaptat repede’’.

Am un mesaj, pentru că mă va auzi cu siguranţă: ’’Mulţumesc domnule Iuga. De câte ori mă gândesc la radio, la doamna Maria şi la copiii care erau puşi pe şotii când lucram  în casa în care era studioul, nu pot decât să zâmbesc şi zâmbetul meu să vi-l transmit, acolo sus. Aţi avut ocazia să vedeţi cum oamenii curioşi se pot forma şi dezvolta profesional într-un studio, alături de oameni inimoşi, cum aţi fost dumneavoastră.’’

Jurnalismul m-a definit indiferent de timp, fie la radio, fie în presa scrisă, însă prima dragoste nu se uită niciodată şi dacă aş avea ocazia voi repeta cu siguranţă, dar de data aceasta într-un mediu online.