Cineva mă întreba zilele trecute, după ce a gustat o prăjitură preparată de mine: ”Tu, chiar ai timp să găteşti?” Răspunsul meu a fost ”Da. Am timp să gătesc!” Gătesc reteţe de la mama, reteţe din reviste, adunate de ani de zile în colecţiile ”Avantaje”, ”Femeia”, ”Practic în bucătărie”. Îmi place să gătesc de la ciorbe , sosuri, la mâncăruri din bucătăria turcă, franceză şi spaniolă. Am încercat chiar şi reteţe de pe internet, cu ingrediente puţine. Îmi place Ligia Pop şi încerc reţetele Vegane, deşi trebuie să recunosc, unele sunt costisitoare. Am mai gătit reteţe de la Clubul de Sănătate şi am citit cât de sănătoase sunt lintea, soia, năutul.
Între toate aceste reteţe primite, căutate, oferite într-un caiet special de la mama, duminica încerc ceva nou din ”Cartea regală de bucate” scrisă de Principesa Margareta a României.
Dincolo de valoarea sa gastronomică, această carte are şi o incontestabilă valoare istorică. Lucrarea cuprinde amintirile din copilărie ale Principesei, vizitele în Familiile Regale, portrete ale membrilor Familiilor Regale şi experienţele culinare ale Principesei Margareta în ţările în care a trăit.
O prăjitură preferată de Regele Mihai este ”Spuma de ciocolată”. Reţeta este simplă, dar cupele în care este servită trebuie să fie speciale, pentru a te simţi şi tu în lumea cu regi, regine, prinţi şi prinţese.
Principesa Margareta a României ne dezvăluie că această variantă de ”Spumă de ciocolată” este cea propusă de Eugenia, maestrul bucătar de la Palatul Elisabeta.
Aveţi nevoie de următoarele ingrediente pentru 4 persoane:
– 250 g. de smântână dulce lichidă
– 150 g. de ciocolată amăruie
– 2 ouă
– 2 linguri de zahăr
Cum se prepară? Nu vă pot dezvălui…trebuie să vorbesc cu Principesa Margareta a României, pentru a reproduce reteţe pe blog !
Vă pot spune însă, că veţi găsi cartea la Editura Curtea Veche. Cu taxa de 3 lei o veţi achiziţiona la 23 Lei. E cea mai bună ofertă. La Mediaş, la Librăria Diverta, dacă duci o carte veche la schimb, ai 20% reducere, însă preţul ei este de 40 lei. Mare grijă!
Excelenta reteta 🙂 eu am incercat-o dupa ce m-am delectat cu cartea mai ceva decat cu faimoasa monogastrografie (termenul imi apartine) a lui Radu Anton Roman 🙂 Spor la gatit !