În fiecare an, MULȚUMESC AVON și KAUFLAND ROMÂNIA pentru Campania CANCEL CANCER și în fiecare an sper din suflet ca un număr cât mai mare de femei să beneficieze de consultație senologică gratuită.
În fiecare an, îmi doresc să am prieteni în fiecare oraș în care ajunge această caravană și să distribuie informațiile la cât mai multe persoane, astfel încât să nu mai existe scuze, motive, frici, temeri și neliniști.
În fiecare an, adaug în lista mea persoane care au fost la control. Unele au aflat că sunt bine, altele au aflat la timp despre un nodul la sân și despre starea lor de sănătate.
În fiecare an, cumpăr produse cu fundița roz, donez pentru un caz, sprijin atât cât pot persoanele care au nevoie.
Și…în fiecare an, îmi propun să determin și mai multe femei care nu au curaj să meargă la un control mamar. Nu fac acest lucru singură, ci cu voi, dragii mei prieteni, voluntari în toate proiecte derulate de-a lungul timpului, în care scopul principal a fost să educăm tinerele în prevenția cancerului de sân: PINK ENTER, PINK MEMORIES și Adolescentele învață despre prevenția cancerului la sân.
AVON și KAUFLAND ROMÂNIA își unesc forțele și merg prin țară cu această caravană. Citește până la capăt și vezi care sunt următoarele orașe în care va ajunge Caravana Cancel Cancer.
EU,
doar promovez, susțin, informez, iar atunci când am timp, mă ofer voluntar.
Mulțumesc din suflet!
Scuze! Am atâtea pe cap acum, încât asta nu este o prioritate.
Care este scuza cea mai des folosită atunci când amânăm controlul medical?
Aparent, nu este o scuză, ci o motivație în care fiecare protagonistă crede cu tărie atunci când o rostește. În esență, este vorba despre o multitudine de motive prin care prioritizăm orice altă activitate în detrimentul controlului mamar anual.
AVON și Kaufland România continuă și anul acesta #CancelCancer – caravana națională de ecografii mamare gratuite.
Începând cu 11 iulie, femeile sunt îndemnate să spună Cancel Cancer și sunt invitate să beneficieze de o consultație senologică gratuită în cele 25 de orașe incluse în caravana medicală de anul acesta.
Caravana este deja în al șaselea an de existență, continuând să consolideze partea de educație și prevenție în ceea ce privește cancerul de sân. An de an stăbate țara în lung și-n lat, oferind ecografii mamare gratuite femeilor care se prezintă la cabinetul medical mobil.
„Fiecare an de caravană reprezintă o radiografie socială. Fiecare dintre noi are un bagaj emoțional și traumatic care ne face să ne raportăm diferit la un context medical aparent simplu – controlul mamar. An de an ascultăm poveștile a mii de femei și realizăm că fiecare narativ personal este unic și imprevizibil.
Unele femei nu ajung la control din cauza neajunsurilor financiare. Altele nu au timp. Unora le este teamă. Altora li se pare inutil să se mai preocupe de ele. Fiecare dintre situațiile enumerate pornește de la un status-quo generic, observat în urma studiului etnografic realizat în 2021: femeile se deprioritizează. Și de aici apar o serie de scuze și motive care le determină să amâne controlul sau nici măcar să nu îl ia în seamă.” (Andreea Lupu)
Anul acesta, caravana va ajunge în 25 de orașe din țară și își propune să strângă, într-o formă de memorie colectivă, motivațiile și scuzele pentru care fiecare pacientă a amânat controlul mamar.
“Femeile au nevoie de un imbold pentru a merge la control și de o garanție că nu vor fi judecate sau criticate. Dar mai presus de orice, au nevoie să știe că scuzele lor nu sunt singulare, ci că ele își găsesc ecoul în scuzele altor mii de femei, într-un bagaj emoțional colectiv.
Nu trebuie criticate, nu trebuie trase la răspundere, nu trebuie speriate. Este suficient să le spunem că știm toate scuzele, le înțelegem, pentru că fiecare dintre noi a trecut într-o formă sau alta prin astfel de momente.
Și ne dorim să strângem toate aceste scuze și să le transformăm într-un manifest-social colectiv, empatic și vizibil, care să ajungă la fiecare femeie din România și să o mobilizeze către controlul mamar anual.” (citat AVON)
„CancelCancer este despre curaj, despre implicare și empatie. Iar pentru noi, la Kaufland România, aceste valori stau la baza fiecărui demers pe care îl facem. Parteneriatul cu AVON România a crescut de la an la an și ne bucurăm să fim parte, împreună, din procesul de schimbare socială. Prin educație și prevenție schimbăm, an de an, statisticile cu privire la cazurile de cancer de sân. Și credem cu tărie că numai prin mobilizarea fiecăruia dintre noi, prin valorificarea conceptului de comunitate, vom putea transforma întreaga societate într-o versiune de care să fim mulțumiți și mândri.” Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România
CancelCancer reprezintă un manifest pentru sănătate, pentru un stil de viață sănătos și responsabil. Este o inițiativă ce își propune să mobilizeze femeile pentru a avea grijă de sănătatea lor și pentru a se concentra pe prevenție.
România este țara europeană cu cea mai ridicată mortalitate cauzată de depistarea foarte târzie (în stadiile 3 și 4) a cancerului la sân.
Campania #CancelCancer a fost inițiată de AVON cu sprijinul Kaufland în 2016 și este un demers social cu scopul de a îmbunătăți statisticile, de a educa femeile din România și de a transforma prevenția într-un subiect uzual și firesc.
Anul acesta proiectul se desfășoară în patru etape. Peste 3000 de femei vor beneficia, în 2022, de anamneze și ecografii mamare gratuite în cabinetul mobil din parcările magazinelor Kaufland din țară, iar – în cazul în care este nevoie – și de un voucher pentru mamografie (la una dintre clinicile Regina Maria din fiecare oraș sau din proximitate).
Programul primei etape a caravanei #CancelCancer2022 este următorul:
- Brașov 11-13 iulie Kaufland Tractorul, str. 13 Decembrie 90E, județ Brașov
- Mediaș 14-16 iulie Kaufland Mediaș, Șos. Sibiului nr. 81, județ Sibiu
- Cluj-Napoca 17-19 iulie Kaufland Mărăști, Str. Fabricii nr. 12, județ Cluj
- Zalău 20-22 iulie Kaufland Zalău, Str. Mihai Viteazul nr. 49, județ Sălaj
- Bistrița 23-25 iulie Kaufland Bistrița, Calea Moldovei nr. 40, județ Bistrița-Năsăud
Consultațiile vor fi oferite pe baza bonurilor de ordine eliberate la începutul fiecărei zile, în limita a 32 de ecografii pe zi.
Ziua 1/oraș: 12:00-20:00
Ziua 2/oraș: 10:00-19:00
Ziua 3/oraș: 10:00-19:00
Detaliile campaniei și adresele exacte ale magazinelor pot fi accesate pe pagina de Facebook Stop Cancer la Sân.
***
Despre AVON
AVON este prezent de 24 de ani pe piața din România, timp în care și-a menținut o poziție de top în preferințele consumatorilor, reușind în același timp să pună bazele uneia dintre cele mai mari comunități de femei. Compania este preocupată nu numai să aducă frumusețe și independenţă femeilor, dar și să le îmbunătățească viața, promovând respectul pe care societatea îl datorează rolului lor în dezvoltarea socială și militând continuu pentru sănătatea și standardul lor de viață.
Timp de peste două decenii, AVON a investit constant în campaniile sociale pe care le susţine, Campania Respectului şi Campania pentru Sănătatea Sânilor, ce combat violența domestică și cancerul la sân, donând peste 3,5 milioane de euro pentru a sprijini proiecte dedicate acestor cauze sociale.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 152 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.
Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la [email protected] sau la numărul de telefon 021.9132.
Add comment