Cititorii din Clubul de lectură organizat în Casa Rabinului se vor întâlni pentru a cincea oară.
În luna decembrie, evenimentul va avea loc în data de 10 decembrie 2015, de la ora 19. Va fi o seară în straie de sărbătoare, întrucât gazda noastră, Anda Reuben, sărbătorește Hanuka.
Vom citi fiecare cartea ,,Mănâncă, roagă-te, iubește!” de Elizabeth Gilbert și vom viziona împreună filmul.
Elizabeth Gilbert s-a născut în 18 iulie 1969 în Waterbury, Connecticut. A urmat studii de științe politice la New York University și a devenit celebră odată cu apariția volumului autobiografic Mănâncă, roagă-te, iubeşte (2006), megabestseller internaţional (10 milioane de exemplare publicate în lume, traduceri în 30 de limbi) apărut în românește la Humanitas în 2008 (60 000 de exemplare publicate până la începutul lui 2011), ecranizat în 2010, cu Julia Roberts şi Javier Bardem în rolurile principale.
Volumul de povestiri Pelerinii (1997; Premiul Pushcart şi nominalizare pentru Pen/Hemingway Award în 1998), apărut și el în românește (Humanitas, 2010), reprezintă debutul ei literar.
Au urmat romanul Stern Men (2000; în curs de apariţie la Humanitas sub titlul Bărbații de pe punte), volumul non-fiction Ultimul bărbat american (2002; Humanitas, 2009), finalist în competiţia pentru două premii importante – National Book Award şi National Book Critics Award, volumul autobiografic deja menționat şi continuarea lui, Şi am spus da. O poveste de iubire (Committed. A Skeptic Makes Peace with Marriage), devenită curând bestseller în SUA.
Add comment