Fiecare Copil în Grădiniţă, de la program-pilot la program naţional. Mecanismul central al programului – extins la nivel naţional

Legea privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost promulgată de Preşedintele României prin Decretul 782 / 28 octombrie 2015. Legea preia, la nivel de metodologie, mecanismul programului Fiecare Copil în Grădiniţă (FCG), pilotat în ultimii 5 ani de Asociaţia OvidiuRo în 43 de comunităţi din România.

Astfel, conform unei evaluări iniţiale a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, 111.000 de copii din familii defavorizare vor putea beneficia de tichete sociale condiţionate de prezenţa la grădiniţă.

Ministerul Muncii estimează costul anual al tichetelor sociale, suportat de la bugetul de stat prin cotele defalcate de TVA, la 39 de milioane de lei. Prin intermediul acestei legi, familiile defavorizate primesc tichete sociale (în valoare de 50 de lei pe lună pentru fiecare copil de vârstă preşcolară), condiţionate de prezenţa zilnică la grădiniţă a celor mici. Stimulentul educaţional încurajează comportamentele pro-educaţie şi motivează familiile defavorizate să îşi înscrie şi să îşi aducă zilnic copiii la grădiniţă. Prin facilitarea accesului la educaţie timpurie, cei mai săraci copii au acum şanse mai mari să se înscrie la şcoală la momentul potrivit, să aibă rezultate bune şi să nu abandoneze timpuriu şcoala.

Proiectul de lege a fost votat în octombrie 2015 de plenul Camerei Deputaţilor cu 289 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 5 abţineri. Senatul a votat legea în iunie 2015 cu o majoritate la fel de clară: 117 voturi pentru, 2 ,abţineri şi nici unul împotrivă).

,,Viziunea care a stat la baza acestui program a fost ca fiecare copil sărac din România să beneficieze de educaţie preşcolară de calitate. Mă bucur că suntem mai aproape ca oricând de momentul în care uşa grădiniţei va fi deschisă pentru toţi copiii din România. Urmează etapa clarificării normelor de implementare care vor avea la bază metodologia Fiecare Copil în Grădiniţă – optimizată prin experienţa noastră din ultimii 5 ani – care credem că îşi va dovedi eficienţa în fiecare comunitate din România”, a declarat Maria Gheorghiu, Cofondator Asociaţia OvidiuRo.

,,Prin intermediul acestei legi, sprijinim copiii din familiile defavorizate în primii lor paşi către educaţie. Acordarea condiţionată a tichetelor, în funcţie de prezenţa copiilor la grădiniţă, diferenţiază acest beneficiu social de multe altele. Acest aspect, printre altele, a asigurat punctul de vedere favorabil al Guvernului şi sprijinul colegilor mei, doamna ministru Plumb şi domnul ministru Cîmpeanu”, a declarat ministrul Daniel Constantin, iniţiatorul legii.

,,Potrivit studiilor de specialitate, investiţia în educaţia timpurie este cea mai rentabilă investiţie în educaţie pentru că favorizează oportunităţile de învăţare de mai târziu. Deprinderile şi cunoştinţele dobândite devreme favorizează ulterior dezvoltarea competenţelor, crescând şansele de reuşită şcolară, de acces pe piaţa muncii şi de integrare socială. Acest demers legislativ este încă un pas pe care îl facem alături de partenerii noştri, pentru a sprijini viitorul copiilor României”, a declarat Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Peste 100 de mii de copii vor beneficia de tichetul social pentru grădiniţe în valoare de 50 de lei. Ideea a pornit de la un program pilot al echipei Asociaţiei OvidiuRo, căreia doresc să-i mulţumesc. Ştiam de mult timp despre această iniţiativă şi acum câteva luni am avut ocazia să îi cunosc pe câţiva dintre beneficiari. Dincolo de ajutorul pentru familiile aflate în dificultate, e vorba de accesul la educaţie, care este una dintre căile de a combate sărăcia şi de a ajuta copiii să aibă un start bun în viaţă“, a declarat Rovana Plumb, ministrul Muncii.

Fiecare Copil în Grădiniţă sprijină în acest an şcolar peste 2400 de copii din 11 judeţe să meargă la grădiniţă. Pe lângă mecanismul tichetelor sociale condiţionate de prezenţa riguros monitorizată, Fiecare Copil în Grădiniţă asigură rechizitele de bază necesare la grădiniţă, îmbrăcămintea şi încălţămintea acordată de două ori pe an copiilor eligibili, fructe, produse pentru igienă, formarea profesorilor şi programe de educaţie pentru sănătate, etc. Toate aceste componente sunt susţinute din donaţii private ale unor ONG-uri internaţionale – The Alex Fund, Fondation Carrefour – sau ale unor mari companii din România, precum: GlaxoSmithKline, Raiffeisen Bank, Dedeman, NN România, Cargill, Romstal, KMG International (fostul Rompetrol), ProTV, Catena, Athenee Palace Hilton, Carrefour România şi de primăriile locale care asigură seturile de haine şi încălţăminte pentru copii.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să o contactaţi pe Irina Dobriţă, Tel: 0723/222.550,[email protected]

Contextul şi istoricul programului Fiecare Copil în Grădiniţă (FCG)

2010: OvidiuRo iniţiază programul FCG, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, invitând primarii să aplice pentru finanţare cu scopul de a-i aduce la grădiniţă pe cei mai săraci copii preşcolari şi de a le creşte prezenţa. Programul începe în 13 comunităţi noi. În acelaşi an, se lansează al doilea sezon al campaniei de conştientizare publică asupra importanţei educaţiei timpurii pentru cei mai săraci copii.

2011: OvidiuRo extinde programul în 20 de comunităţi din 12 judeţe şi îşi asumă misiunea de a transforma elementele FCG în program naţional până în anul 2020.

2012: Cel de-al treilea an de campanie de conştientizare publică cu sloganul ,,Fiecare Copil în Grădiniţă este responsabilitatea fiecăruia dintre noi” subliniază importanţa educaţiei timpurii. Nouă ambasadori în România (reprezentanţi ai Austriei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Italiei, Spaniei, Elveţiei, Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii) se alătură misiunii OvidiuRo şi creează ,,Iniţiativa Ambasadorilor pentru Educaţie Timpurie 2012-2020” pentru a evidenţia, în cadrul sectorului de afaceri şi al celui guvernamental, importanţa educaţiei preşcolare în lupta împotriva sărăciei.

2013: Ambasadorii din Danemarca, Norvegia şi Suedia se alătură ,,Iniţiativei Ambasadorilor pentru Educaţie Timpurie”. OvidiuRo semnează un parteneriat de 2 ani cu Ministerul Educaţiei pentru a analiza rezultatele şi impactul programului FCG. Sibiu şi Cluj extind programul în 6 noi comunităţi.

2014: Judeţul Cluj include costul tichetelor sociale (folosite ca stimulent pentru prezenţa la grădiniţă) în bugetul judeţean. Finanţarea prin granturile SEE 2009-2014 (Norvegia, Liechtenstein şi Islanda) ajută la extinerea programului în Braşov, Dâmboviţa şi Dolj. FCG sprijină acum peste 2.200 de copii din 11 judeţe. Se creează un Grup Interministerial de Lucru, format din reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Ministerului Muncii, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului de Finanţe şi autorităţi locale. Grupul are drept scop pregătirea extinderii programului FCG la nivel naţional.

2015: Clujul dublează numărul de copii susţinuţi prin bugetul judeţean, de la 100, la 200.  Ministrul Educaţiei, domnul Sorin Cîmpeanu şi Secretarul de Stat al Ministerului Muncii, domnul Codrin Scutaru, participă la cea de-a patra reuniune anuală a ,,Iniţiativei Ambasadorilor pentru Educaţie Timpurie”. Alături de ei se regăsesc ambasadori din Austria, Danemarca, Finlanda, Germania, Italia, Israel, Olanda, Elveţia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

OvidiuRo, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii semnează un nou acord interministerial, care întăreşte colaborarea dintre Asociaţia OvidiuRo şi instituţiile publice aflate în subordinea celor două ministere, în vederea extinderii naţionale a programului FCG. De asemenea, parteneriatul creează premisele asumării unui set de acţiuni comune, care să contribuie la dezvoltarea de politici publice eficiente în domeniul educaţiei preşcolare pentru copiii dezavantajaţi.

FCG sprijină acum peste 2.400 de copii din 11 judeţe.

harta-RO-oct-2015

Martie:

Ministrul Daniel Constantin şi Asociaţia OvidiuRo (OvR) înaintează proiectul de lege PL-x nr. 548/2015 privind „stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate”. Nouăsprezece deputaţi şi senatori din PSD, ALDE, PNL, dar şi independenţi, se alătură în calitate de co-iniţiatori.

Iunie: Senatorii votează legea cu 117 voturi favorabile, niciun vot negativ şi două abţineri.

Septembrie: După primirea avizului favorabil din partea Guvernului, Comisia pentru Muncă din cadrul Camerei Deputaţilor introduce amendamente şi transformă mecanismul de acordare condiţionată a tichetelor sociale în program de interes naţional, finanţat prin bugetul de stat.

Octombrie: Camera Deputaţilor, camera decizională pentru acest proiect de lege, votează legea cu 289 voturi pentru, 5 abţineri şi un vot împotrivă.

Comunicat de presă

(Visited 124 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment