Clubul BuniNet şi recolta de pe CountryLife

În doar două săptămâni de când au contul pe reţeaua de socializare, Facebook şi au gustat primele “mere virtuale” din jocul CountryLife, cei şase cursanţi din Clubul BuniNet din Mediaş, se luptă pentru a avea o fermă cât mai mare şi oiţe multe, “mândre şi cornute”. Au înţeles ce înseamnă să ai mulţi vecini, au învăţat cum să îşi extindă terenul, sa trimită cadouri, să se reorganizeze şi să culeagă recolta. 
Nu e zi să nu se conecteze pe internet, să comunice cu prietenii pe reţele de socializare, mult mai rapid şi eficient, decât pe Yahoo Mesenger, unde nu primeşti ştiri şi informaţii, nici nu te uiţi prin albumele virtuale ale colegilor. 
Încă nu au ajuns să producă pâine şi plăcinte, dar vând caşcavalul cu plăcere şi se apropie cu paşi repezi de nivelul 25, unde încep să prepare gemuri, acum în plină iarnă.
Au bloguri cu reţete la dispoziţie, aşa că totul este posibil, virtual!


Până la finalul anului, sper ca cei 100 de pensioanri, care vor urma cursul din cadrul Proiectului “BuniNet – bunicii învaţă să comunice pe Internet,” să socializeze, iar după ce îşi adună recolta virtuală, să bea un ceai împreună, la Bibliotecă şi să-şi împărtăşească pasiunile pe care le au. 
(Visited 222 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

3 comments