"Arta argumentării" şi "Dalai Lama" primele cărţi împrumutate la CIP

Adolescenţii citesc şi alte cărţi, înafara celor recomandate pentru lectura şcolară. Elevele din clasa a IX -a au decis să studieze în vacanţă: manuale de jurnalism sportiv, de comunicare şi de relaţii internaţionale, dar primele cărţi solicitate la CIP au fost :  “Arta argumentării” autori Karyn C. Rybacki şi Donald J. Rybacki şi “Dalai Lama“. 
Dalai Lama – omul, călugărul, misticul
Aceasta este o biografie autorizată, realizată de un jurnalist indian, care s-a documentat serios şi a avut acces direct la Dalai Lama.
Autorul ne familiarizează cu politicile asiatice, un cadru de referinţă esenţial pentru înţelegerea situaţiei complexe a liderului politic şi spiritual tibetan, care a petrecut aproape 50 de ani în exil în India.

Produsul final este echilibrat – nici demitizant, nici hagiografic, ci abordând Calea de mijloc, specifică budismului, spre subiectul său, chiar dacă autorul nu este el însuşi budist. Deosebit de fascinantă şi de demistificatoare este relatarea primilor ani ai lui Dalai Lama.
Analizând viaţa Sfinţiei Sale Dalai Lama, ca pe un individ în contextul diferitelor sale roluri de om, călugăr şi mistic, Mayank Chhaya a reuşit să prezinte un portret minunat al unuia dintre cei mai mari lideri mondiali.


Cuprins: 
  • Strategii de predare • 
  • Cum se alege o temă pentru argumentare • 
  • Cum se alege un format pentru argumentare • 
  • Model de schiţă de curs • 
  • Activităţi de învăţare • 
  • Adevărat sau fals •
  • Întrebări cu opţiuni multiple de răspuns

Acest ghid vine în completarea volumului “O introducere în arta argumentării”, de aceiaşi autori, apărut la Editura Polirom  în 2004, şi reprezintă un instrument eficient de predare şi învăţare a unei discipline din ce în ce mai utile în lumea contemporană: comunicarea.
(Visited 285 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment