”Sibiu: județul care trăiește prin cultură”

Zilele Culturale ale Județului Sibiu, ediția primăvară 2014, încep la sfârșitul acestei săptămâni, iar prima oprire este pe Valea Hârtibaciului unde participă următoarele localități: Agnita, Brădeni, Altâna, Merghindeal, Vurpăr și Cornățel.  În acest an ediția de primăvară a fost mutată, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Ioan Cindrea, după alegerile europarlamentare pentru a evita suspiciunile de politizare a unei manifestări culturale.

Acest proiect prioritar al Consiliului Judeţean Sibiu, inclus în Strategia de dezvoltare a judeţului Sibiu, urmăreşte concentrarea acţiunilor culturale într-o anumită zonă etnogeografică a judeţului, într-un week-end, cu scopul de a revitaliza viaţa culturală din toate localităţile judeţului şi de a promova turismul în  cele 5 zone etnofolclorice: Valea Secaşelor, Valea Târnavelor, Valea Hârtibaciului, Ţara Oltului şi Mărginimea Sibiului.

Dorim ca prin acest proiect deosebit să conştientizăm comunităţile şi autorităţile locale atât asupra valorilor perene ale civilizaţiei populare româneşti, asupra strategiilor şi mijloacelor ce trebuie aplicate pentru salvarea de la dispariţie a acestor valori, cât și asupra frumuseții și diversității culturii contemporane. În același timp vrem să ne adresăm nu doar maturilor, ci și tinerilor și copiilor cărora să le arătăm tot ce avem mai frumos în tradiții, dar și în creațiile contemporane”, spune președintele Consiliului Județean, Ioan Cindrea.

Zilele culturale ale judeţului Sibiu includ manifestări menite să atragă şi să cultive gustul publicului pentru cultura tradiţională autentică (literatura populară, obiceiuri, dansuri și muzică, meșteșuguri, gastronomie), dar şi să trezească apetitul publicului spre alte forme de cultură:  creația muzicală contemporană, creație plastică, literatură contemporană, creație cinematografică, teatru. La această ediție se numără printre noutăți prezentarea filmului ”Județul Sibiu, poarta de sud a Transilvaniei”, realizat de Astra Film, și prezentarea unei colecții de lăzi medievale unică în lume, la Brădeni.

În ceea ce privește componenta turistică, pe 31 mai, Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu organizează săptămânal excursii cu tematică specifică fiecărei zone. Pe Valea Hârtibaciului traseul este Sibiu – Cornățel – Alțâna – Stejărișu – Brădeni, cu plecare la ora 9:00 din parcarea Sălii Thalia şi întoarcere la ora 20:00. Participanţii la „Eco-experiențe pe Drumul naturii” vor admira creasta înzepezită a Făgăraşilor din drezină, vor descoperi istoria multiculturală a zonei de la ghizi locali şi vor fi inţiaţi în arta cojocăritului tradițional. În drumeţia de la Stejărișu vor afla secretele terapeutice ale plantelor medicinale. Excursia se încheie în biserica fortificată din Brădeni cu prezentarea impresionantei colecţii de lăzi gotice și un concert extraordinar al Filarmonicii de Stat din Sibiu. Preţul excursiei este de 99 de lei / persoană, iar participarea se face pe bază de înscriere la adresa de e-mail [email protected], telefon 0269 218121. Informații suplimentare găsiţi pe www.sibiu-turism.ro.

La standul „Info turistice Județul Sibiu”, organizat duminică în localitatea Vurpăr, se vor oferi informații despre programul manifestării, despre cele 5 regiuni turistice şi traseele tematice, precum şi despre proiectele strategice ale Consiliului Judeţean Sibiu.

Pentru a facilita accesul vizitatorilor la programul cultural din 1 iunie de la Vurpăr, Asociaţia Judeţeană de Turism organizează și un transport gratuit prin Caravana Zilelor culturale ale judeţului. Autocarul va pleca din parcarea Sălii Thalia la ora 12.00, cu întoarcere la ora 17.00 din Vurpăr. Înscrierile se fac până la data de 30 mai la telefon 0269 218121.

Biroul de presă CJ Sibiu

(Visited 126 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment