Norman Manea va ajunge la Sibiu

În perioada 30 aprilie-18 mai 2014, Norman Manea, unul dintre cei mai apreciați prozatori și eseiști români și cel mai tradus autor de limbă română, se va afla în România pentru mai multe întâlniri cu cititorii, cu prilejul lansării volumului Plicuri şi portrete, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, apărut de curând la Editura Polirom.

Norman Manea, laureat al mai multor premii internaţionale şi favorit în ultimii ani la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de scriitori precum Philip Roth sau Haruki Murakami, îşi va întîlni cititorii din Sighişoara, Braşov, Sibiu, Arad, Timişoara, Bucureşti.

Actuala ediţie a volumului Plicuri şi portrete amplifică sumarul captivantelor portrete şi epistole, cititorul întâlnindu-i acum, pe lângă Emil Cioran, Nichita Stănescu, Lucian Raicu, Antonio Tabucchi, Saul Bellow, Florin Mugur, Gabriela Adameşteanu, Robert Musil, Eugen Ionescu, Imre Kertész, Claudio Magris, şi pe Philip Roth, Octavio Paz, Matei Călinescu, Paul Cornea, Paul Bailey şi chiar Ana Pauker. Alături de ei stau numeroase alte figuri emblematice ale culturii şi istoriei contemporane, din ţară şi din străinătate. Diversitatea îşi află coerenţa în acuitatea abordării, în farmecul, enigmele şi impactul personalităţilor evocate. Relatările memorialistice şi cu valoare de document alcătuiesc un volum de autentică literatură, incitant şi original.

„Plecarea din România a dus, fireşte, la teribile deposedări. Faptul că le prevăzusem nu a diminuat, în timp, efectul traumatic. Printre altele, am părăsit nu doar bibliotecile şi librăriile bucureştene, ci şi cărţile adunate, cu sârg şi drag, în propria bibliotecă. Am lăsat în urmă şi amintiri, şi sute de plicuri cu epistole şi cu ciorne de proiecte literare, şi părinţi, şi prieteni…” (Norman Manea)

„Farmecul deosebit al cărţilor lui Norman Manea stă în discernămîntul acestuia, în dezvăluirea, aproape cu puterea unei mărturisiri, a felului în care marginalizarea, permanentul refugiu, lipsa de patrie devin forme naturale pentru omul epocii noastre.” (Imre Kertész)

Norman Manea (n. 1936), unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, profesor de literatură europeană şi „writer in residence” la Bard College, New York.

De la debutul din 1966 şi pînă în 1986, când a plecat din ţară, a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). În 1992 a primit Bursa Guggenheim şi Premiul MacArthur, în 1993 Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincţiei de „Literary Lion” al bibliotecii, în 2002 i s-a atribuit Premiul internaţional de literatură Nonino pentru „Opera omnia”, iar în 2006, Premiul Médicis Étranger pentru Întoarcerea huliganului.

În 2010 a primit distincţia „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres” din partea guvernului francez, iar în 2011, prestigiosul premiu literar Nelly Sachs.

În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Naţional pentru Literatură.

La Editura Polirom a publicat: Întoarcerea huliganului (ed. I, 2003; ed. a II-a, 2006, 2008, 2011), Plicuri şi portrete (ed. I, 2004), Fericirea obligatorie (ed. a II-a, 2005, 2011), Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul (ed. a II-a, 2005; ed. a III-a, 2013), Anii de ucenicie ai lui August Prostul (ed. a II-a, 2005, 2010), Plicul negru (ed. a IV-a, 2007, 2010), Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici (2008), Înaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow (2008), Vorbind pietrei (2008), Atrium (ed. a II-a, 2008), Variante la un autoportret (2008), Vizuina (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010), Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian (2010), Cuvinte din exil (împreună cu Hannes Stein, 2011), Captivi (ed. a II-a, 2011), Cartea fiului (ed. a II-a, 2012) şi Zilele şi jocul (ed. a II-a, 2012).

La Sibiu va ajunge în data de 6 mai, la ora 14.00, în „Aula Magna” a Bibliotecii Centrale Universitare (Str. Lucian Blaga, Nr. 2A)”.

În program:

– Dezbatere pe tema „Limba exilată şi epistolele ei”
– Proiecţia filmului Exilul – un colaj. Norman Manea în dialog cu Andrei Ujică

Invitaţi: Andrei Terian, Radu Vancu, Dragoş Varga

Sursa: www.polirom.ro,

Fotografia este preluată de pe pagina: www.revista22.ro

(Visited 177 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment