MECEFF: 2000 de spectatori au vizionat 25 de filme în 2 zile

Prima jumătate a celei de-a treia ediţii MECEFF – Mediaş Central European Film Festival a avut succes. MECEFF este în plină desfăşurare la Mediaş.

Luni, 24 iunie a avut loc Gala de Deschidere, unde a concertat tânăra Nevada Boeşian, iar cei 806 spectatorii au savurat 12 filme printre care proiecţia filmului Lili Marleen în Piaţa Primăriei.

Cea de-a doua zi de festival a început cu un simpozion deosebit la Sala Traube,  iar cei 1029 de persoane au urmărit 13 filme în cele patru locaţii de proiecţie, printre care filmul din concurs al României, Despre oameni şi melci.

La proiecţia acestuia au fost prezenţi regizorul şi producătorul Tudor Giurgiu şi actorul Dorel Vişan care şi-a sărbătorit ziua de naştere împreună cu medieşenii, primind şi un cadou din partea acestora prin domnul primar al municipiului Mediaş, Teodor Neamţu.

Astăzi, este marcat mijlocul festivalului prin alte 12 filme deosebite.

Ziua de miercuri va fi încheiată cu proiecţia filmului Rosenemil, la Sala Traube începând cu orele 22:00, unde regizorul Radu Gabrea va da detalii despre filmări şi aventura realizării acestui film, realizat în 4 ţări (Franţa, Germania, Elveţia şi România).

Iubitorii de filme sunt aşteptaţi la proiecţii în cele patru locaţii până vineri, 28 iunie, când va avea loc Gala de Închidere şi premierea filmelor din concurs.

Comunicat de presă din partea organizatorilor.

(Visited 365 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment