Muzeul de Istorie Sighişoara (http://muzeusighisoara.blogspot.com/) organizează a doua ediţie a NOPŢII MUZEELOR în data de 15 mai 2010.
Titlul evenimentului din acest an este „MUZELE LA MUZEU DE NOAPTEA MUZEELOR”.
În noaptea de 15 mai 2010, vizitatorii nocturni care vor urca în cetatea Sighişoarei vor fi surprinşi să descopere scene de viaţă mai puţin obişnuite.
Cele nouă muze (Calliope,Clio, Erato, Euterpe, Melpomene, Terpsichore, Thalia, Polyhymnia,Urania)vor dansa în jurul Turnului cu Ceas şi se vor arăta publicului.
„Grupul de poeţi, comedianţi, astrologi, dansatori conduşi de cele nouă muze va pleca din Parcul Mare din Oraşul de Jos la orele 19,45 spre Cetate unde porţile Turnului cu Ceas se vor deschide larg toată noaptea pentru primirea oaspeţilor.
Dansuri, teatru, expoziţii tematice, muzică şi poezie vă vor încânta pe parcursul acestei nopţi. Muzeul de Istorie din Turnul cu Ceas (iluminat feeric special pentru a marca momentul) va fi deschis GRATUIT pentru vizitare în tot acest timp”, comunică Lorina Hent, bibliograf comunicare şi relaţii publice din cadrul Muzeului de Istorie din Sighişoara.
Add comment