Restaurantul Traube va fi gazda unui eveniment în care tradiţia şi modernul se vor întâlni, sub auspiciile muzicii clasice in ziua de joi, 23 februarie, de la orele 18.00.
Asociaţia ’’Mediaşul pentru Cultură’’ în parteneriat cu S.C. Brodante S.R.L., Tekka Bijoux, Salonul Tollas şi S.C. Contrast Publicitate S.R.L. organizează o seară specială din care nu vor lipsi: articolele cu broderie, în special cele cu motive tradiţionale româneşti, bijuteriile cu pietre semipreţioase care îţi vor atrage privirile şi noile tendinţe în coafură.
Evenimentul va debuta cu o lansare a costumelor noastre tradiţionale, urmată de cele mai noi modele din colecţia de rochii brodate cu aplicaţii şi se va încheia cu prezentarea iilor stilizate, purtate de cele cincisprezece adolescente – model.
Domnişoara Florina Neagu este imaginea firmei Brodante din acest an şi le va întâmpina pe doamnele invitate, cu mărţişoare personalizate, lucrate manual în atelierele firmei din strada I.G. Duca, nr. 7 din Medias.
Primăvara este aşteptată în acorduri de pian, partiturile fiind interpretate de un grup de eleve, aflate sub îndrumarea doamnei Prof. Daniela Spinean.
Versurile scriitorilor Lucian Blaga, George Bacovia si Magda Isanos vor fi recitate de Georgiana Opreanu, acompaniată la pian de Bucur Timotei, elev la Şcoala Naţională de Gaz.
Adolescentele vor prezenta colecţia de bijuterii a magazinului Tekka şi noile tendinţe în coafură, aranjate fiind de Levi Tollas, reprezentantul Salonului cu acelaşi nume.
Mulţumim celor care susţin acest eveniment, atât în mediul online, cât şi în cel offline.
Parteneri media sunt : Nova TV, ziarele Monitorul de Mediaş, Tribuna, Rondul de Sibiu, Radio Mediaş 725 şi Radio Ring.
Bloggeri parteneri : Vasile Antipa, Mircea Hodârnău, Ion Gârnod şi „Bibliothèque Café”.
Add comment