Monumente medievale realizate cu beţe de chibrituri










În ultima săptămână din cadrul Proiectului “Nu aprinde ŢIGARA” au fost realizate un număr de 10 desene cu mesaje antifumat, care urmează a fi tipărite sub formă de cărţi poştale. Voluntarii Fundaţiei “Tineri pentru Misiune”, alături de elevi din instituţiile de învăţământ partenere au contribuit la prelucrarea grafică, prezentând mesajul celor care îşi doresc să trăiască într-o “lume fără fum de ţigară”.
Atelierul de creaţie “Ce poţi face cu chibriturile?” a început la CIP – Biblionet, urmând a se desfăşura în aceste zile, la sediul artistului plastic Ladislau Volgyesi. Artistul plastic s-a implicat în Proiectul “Nu aprinde ŢIGARA” şi a realizat un număr de 7 schiţe ale monumentelor medievale din Mediaş, pe care le-a pus la dispoziţia tinerilor. Aceştia s-au întrecut în arta decorării cu beţe de chibrituri, realizând cât mai frumos imaginea oraşului medieval.
Au participat voluntarii Asociaţiei “Mediaşul pentru Cultură”: Daria Rus (Liceul teoretic “Axente Sever”), Georgiana Opreanu (Liceul teoretic “St. L. Roth”), Roxana Damaris Borcan (Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 4), Bîrză Roxana, Gherasim Diana, Gâlcă Diana, Gâlcă Karina, Codiţă Ionu, Gligore Georgiana, Kiss Izabela, Rad Diana (Şcoala Naţională de Gaz) sub îndrumarea prof. Teodora Ion şi coordonator voluntari Judit Zsold.
(Visited 1.327 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment