O altă poveste de dragoste africană

Vreau să plantez al cincelea  copăcel  în Campania vALLuntar ,,Mai multe cărţi, mai multe şanse!” prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi sprijină voluntariatul.

Am ales în această seară să vă scriu despre  o carte impresionantă a autoarei Caitlin Davies, apărută în Editura ALFFA în anul 2010.  ,,Poveste de dragoste africană”, face parte din colecţia de ,,Cărţi adevărate”, exemple de viaţă, cărţi care te remontează după ce le citeşti şi îţi schimbă modul de a gândi şi visele.

Am parcurs cu mare emoţie încă o carte despre dragostea unui femei albe cu un bărbat negru. Oricât aş dori să înţeleg aceste poveşti adevărate,  nu reuşesc, pentru că nu am suficiente informaţii despre cultura şi civilizaţia africană. Fiecare volum l-am citit cu creionul în mână, pentru a nota ce mi s-a părut interesant şi pentru a căuta informaţii suplimentare pe internet.

După ce m-am familiarizat cu Kenya, datorită Corinnei Hofmann, cartea ,,Poveste de dragoste africană’’ mi-a deschis noi orizonturi.

Am cunoscut Botswna şi m-au impresionat descrierile realizate cu lux de amănunte, ale unor momente din viaţa celor două personaje: Caitlin Davies şi Ron. Caitlin şi Ron s-au cunoscut în America, la o petrerecere, pe vremea când erau studenţi. Nu a fost o dragoste la prima vedere, ci mai degrabă o prietenie transformată în iubire şi, în final, în căsătorie.

După terminarea studiilor, Caitlin s-a întors în Anglia, iar Ron în Maun. Nu a trecut mult timp şi alături de alţi profesori englezi, Caitlin cere să meargă în ,,Ţinutul trestiilor’’, urmându-l astfel pe Ron, un bărbat enigmatic, pasionat de calculatoare. Noţiunea timpului este percepută diferit, faţă de noi, europenii şi aflăm că lucrurile se întâmplă atunci când se produc, nu atunci când spunea programul că trebuie să se întâmple. Caitlin, datorită experienţei trăite în Botswana învaţă să aibă răbdare, să perceapă timpul conform orei africane, deoarece botswanezii au capacitatea de a aştepta. Ei nu se agită, doar stau şi aşteaptă.

Limba oficială vorbită în această ţară se numeşte Setswana şi am descoperit atât în carte, cât şi internet, multe cuvinte care te ajută să comunici cu localinicii. Este suficient să le dai bună ziua în limba lor şi apoi să-ţi faci timp să-i asculţi, pentru că îţi dezvăluie povestea vieţii lor.

Această carte ne prezintă oraşe, oameni, locuri, poveşti. Oraşul Maun este un loc în care dacă erai alb, probabil puteai reuşi. Asta, pentru că oraşul a fost până la sfârşitul celui de al doilea Război Mondial ,,o poartă spre paradisul vânătorii sportive’’.

Africa, un continent plin de culoare, de animale exotice, de oameni care îţi zâmbesc şi care au o altă noţiune a timpului şi a fericirii, te şochează datorită vrăjitoriilor şi a omorului ritual. Caitlin află că africanii îşi sacrifică copiii pentru a aduce ploaia sau pentru reuşita unui politician, pentru bunăstarea unui om de afaceri.

Căsătoria cu Ron are loc în anul 1992. Deşi au vrut să fie ceva simplu, Caitlin a aflat că existau două tipuri de căsătorie : în comunitate de proprietate şi fără. O întrebare surprinzătoare este ,,Cine va stăpâni trupul soţului când repauzează ?”  Şi pentru ca ea nu înţelege asta, Ron îi traduce cuvântul ,,atunci când moare’’, spune el.

Din Maun, cei doi soţi se mută la Sowa, un alt oraş, pe care autoarea îl descrie ca fiind un oraş curat, cu felinare pe stradă, drumuri de astfalt, apă, electricitate. Însă ceea ce respirau oamenii şi crea adevărata atmosferă era rasismul.

Caitlin se angajează ziaristă, apoi cumpără acţiuni la un ziar şi acest lucru îi schimbă viaţa, omorându-i încet încet iubirea şi armonia din familie. Face parte din Organizaţia Femeilor care luptă împotriva Violului şi studiază legislaţia pentru a ajuta cazurile femeilor abuzate fizic.

Familia lui Ron o acceptă pe Caitlin, se plac şi se respectă, mai ales că autoarea este cea care propune să o adopte pe prima fiică născută a soţului ei, pe Alice. Pentru această fată din Botswana a ştii să-şi scrie numele, însemna ceva important, însă cel mai mult ea adora să i se citească seara. Iar Caitlin asta făcea. Îi dedica mult timp, pentru a se cunoaşte şi a putea locui împreună.

Subiectele tabu din acea zonă erau banda MaWestern, care făcea fura, viola, omora şi SIDA, boala de care se ştia, însă existau informaţii puţine despre tratamente şi cum se putea infecta cineva cu virusul HIV.

Momentul culminant al cărţii şi cel care schimbă viaţa autoarei este cel care m-a făcut să recitesc paginile de câteva ori. Am făcut acest lucru, pentru că a fost descrisă brutalitatea celui care a violat o femeie albă, în propria ei casă, având copilul de câteva luni, în braţe, pe Ruby, fiica născută din iubirea lui Ron cu Caitlin. Am citit, pentru că această femeie a avut un curaj extraordinar să treacă prin actul de viol şi să reuşească să scrie o poveste de dragoste africană, descriind oamenii pe care i-a iubit şi care apoi i-au întors spatele, considerând-o o femeie stigmatizată.

Conform legilor din Botswana un violator nu era testat decât după condamnare, pentru că altfel se considera o încălcare a drepturilor omului. Pentru înjunghiere şi viol, acel bărbat a primit 12 ani de condamnare.

Cartea este impresionantă, şocantă şi despre curajul unei femei albe de a conduce un ziar, despre a fi voluntar în organizaţii de ajutorare a altor femei şi  despre blocarea  unor amintiri. Trebuie să cunoşti legile ţării, înainte de a te avânta într-o căsătorie acolo, dar mai ales să cunoşti mentalitatea lor, pentru că într-o lume în care rasismul se respiră, iar a fi alb înseamnă a avea bani, deci poţi fi supus oricărui pericol care să-ţi schimbe viaţa.

Întoarsă în Anglia, alături de micuţa Ruby, Caitlin se loveşte de dorinţa fetei de a vedea Africa  şi plânge:

,,Când ne întoarcem în Africa, pot să-mi iau jucăriile cu mine? Dar mi-e dor de Africa, mi-e aşa de dor’’.

Acest articol este scris în Campania vALLuntar ,,Mai multe cărţi, mai multe şanse!” prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi sprijină voluntariatul, cu sprijinul ROMSILVA.